Acalypha wilkesiana Originara din regiunile tropicale ale Asiei de Sud-Est pana in insulele Pacificului, Acalypha sunt arbusti viu colorati, cu crestere rapida. Consecutiv perioadei de crestere (de la inceputul primaverii pana la sfarsitul verii) devin plante care se dezvolta uneori sub forma de tufisuri; unele specii, cum ar fi Acalypha hispida se cultiva pentru florile lor reunite in inflorescente spectaculoase, lungi si suspendate; altele se cultiva pentru florile lor reunite in inflorescente spectaluase, lungi si suspendate; altele se cultiva pentru frumusetea frunzisului. Temperaturi ridicate si umiditate crescuta este ceea ce pretinde Acalypha pentru a creste bine. In cazul Acalypha wilkesiana, pentru a obtine o coloratie splendida a frunzelor este necesara o lumina puternica, evitand totusi expunerea directa la soare.
Acorus gramineus(crin de padure) Planta erbacee, vivace, rizomatoasa, semi-acvatica, ce formeaza o tufa compacta.
Origine: Japonia
Frunze: persistente, semanand cu firele de iarba, 40cm lungime, verzi sau pestrite
Flori: un spadice oblic de 5-10cm
Lumina: fie la semiumbra, fie la soare
Pamant: 2/3 turba si 1/3 pamant de gradina
Ingrasamant: mai-septembrie, lunar, stropiti-o cu ingrasamant lichid, bogat in azot
Umiditatea aerului: maxima. Puneti ghiveciul intr-o farfurie cu apa
Udare: fundul ghiveciului trebuie sa fie permanent in apa
Transplantare: la 2-3 ani
Cerinte specifice: nu lasati substratul sa fie secatuit de substante nutritive sau de apa, altfel frunzele nu mai cresc
Dimensiuni: 40cm inaltime, 20cm diametru
Inmultire: toamna si primavara despartiti rizomii si replantati-i imediat
Longevitate: nelimitata, daca despartiti tufa-mama la 2 ani si o tineti la racoare
Temperatura indicata: minim 0 maxim 15 grade Celsius.
Acorus gramineus(crin de padure) Datorită aspectului său extrem de graţioşi, Părul - Maicii - Domnului este una dintre plantele de apartament cele mai cunoscute; fiind totuşi o plantă foarte delicată necesită, pentru a obţine rezultate bune, o îngrijire care, deşi este simplă, are reguli exigente şi precise. Este o ferigă care prezintă un frunziş delicat, constituit din multe frunzuliţe triunghiulare reunite pe rămurele mlădioase (aspect de la care provine demunirea plantei, aceasta amintind de părul unei fecioare), în pământ, Adiantum are un rizom, adică o tulpină transformată în organ de rezervă, cu dispoziţie orizontală şi culoare brună-negricioasă.Sunt plante foarte delicate. Lipsa umidităţii, uscăciunea pământului şi insuficienta reîmprospătare a aerului veştejesc frunzele. Udările excesive sunt periculoase: dacă este frig, frunzele şi rizomii putrezesc astfel încât, în aceste cazuri, întrerupeţi udarea pentru câteva zile şi aşteptaţi până când amestecul redevine doar umed, apoi udaţi-le din nou, dar numai de două ori pe săptămână. Expunerea directă la soare şi absenţa unei cantităţi suficiente de îngrăşăminte modifică aspectul frunzelor, acestea devenind uscate, palide şi fragile; în plus, ţineţi plantele departe de fum şi de sobe cu gaz sau petrol. (Denumirea comună: părul fetei Delta Fern)
Aechmea( Ehmea) Ehmea
Numele acestor plante epifite vivace inseamna „fier de lance" si sugereaza forma ascutita a bracteelor lor (frunze modificate care inconjoara florile).
Origine: Brazilia, Mexic, Antile.
Frunze: 40 cm-1 m lungime, rigide, tivite cu dinti ascutiti, arcuite si dispuse intr-o rozeta sub forma de palnie. Unele sunt colorate in gri, striate sau patate.
Flori: mici tubulare, efemere, apar pe o inflorescenta mare, formata din bractee divers colorate, care persista mai multe luni. Fructele carnoase si colorate, durabile, sunt la fel de decorative ca si florile.
Lumina: asezati-o in fata unei ferestre orientate spre sud sau est, dar in spatele unui voal translucid pentru a filtra soarele puternic.
Pamant: amestec de turba aurie, pamant de ericacee si mranita de frunze, in parti egale.
Ingrasamant: aprilie-august, o data pe saptarnana, pe pamantul din ghiveci ingrasamant pentru plante florifere, diluat 50%.
Umiditatea aerului: suporta bine aerul uscat. La peste 20°C, vaporizati frunzeie.
Udare: umpleti, lunar, mijlocul rozetei cu apa necalcaroasa. Udati pamantul o data pe saptamana, in timpul vegetatiei, si la 10-12 zile, din noiembrie pana in martie.
Transplantare: inutila la plantele inflorite. Schimbati ghiveciul plantelor tinere anual, primavara sau pana la perioada de inflorire.
Cerinte specifice: nu lasati apa sa stagneze sub ghiveci.
Dimensiuni: pana la 1 m inaltime si latime.
Inmultire: desprindeti si puneti in ghivece lastarii de la baza plantei (cand au 20 cm inaltime).
Longevitate: la cateva luni dupa inflorire planta-mama moare. Lastarii formeaza o noua inflorescenta, dupa 3-5 ani.
Daunatori si boli: din cauza udarilor excesive, frunzele capata o culoare bruna (putrezesc).
Specii si varietati: cele 200 de specii sunt in cea mai mare parte epifite. Dintre acestea, Aechmea fasciata, care are inflorescenta roz, si A. fulgens, rosie, sunt cel mai des cultivate.
Sfat: puneti mai multe plante intr-o cupa fara sa le scoateti din ghivece. Umpleti cupa, intre ghivece peste ele, cu scoarta de pin si cu muschi si veti obtine un aranjament spectaculos.
Aglaonema Este denumita si „planta intunericului”, deoarece rezista in ambienturi foarte putin iluminate. Dar tot atat de bine rezista si la lumina orbitoare. Provine din Malaysia, din India tropicala si din Filipine, fiind o erbacee cu aspect de arbust mereu verde, fiind cultivata pentru frumusetea frunzelor sale.In general Aglaonema numara saizeci de specii de plante mereu verzi, ce ajung la o inaltime de 1-1,5 metri. Exista numeroase varietati pitice si compacte, ce se mentin sub un metru inaltime sau chiar sub 4o centimetri.
Din tulpina plantei, carnoasa, se desprind frunzele lungi lanceolate, pe dos pufoase, ce pot ajunge la 30-40 cm lungime. Frunzele de Aglaonema sunt de culori variate, in general verzi, cu striatiuni si vergeturi galbene, albe sau in verde deschis. Primavara uneori produce flori sub forma de spic, semanand cu mici cale albe sau verzui. Fructele sale au forma de boabe rosii.
Este foarte apreciata ca planta de apartament datorita frumusetii frunzelor sale, dar si pentru ca este usor de intretinut si de cultivat, fiind deosebit de decorativa.UDATUL: pamantul plantei trebuie sa fie uscat intre o udare si alta. Toamna si iarna va fi udata mai putin, vaporizand peste frunze apa demineralizata, la fiecare 3-4 zile. In timpul lunilor calde, va fi udata zilnic. in general, planta poate suporta scurte perioade de seceta, dar nu si stagnarea hidrica si udatul in exces. La fiecare 25-30 de zile se va adauga in apa de udat ingrasamant pentru plante verzi.
Alocasia macrorrhiza( Urechea elefantului) Planta erbacee, formeaza o tufa evazata
Origine: Filipine, Malaesia, Jawa
Frunze: sagitale, atingand 1m lungime in ghiveci. Petioluri puternice
Flori: asemanatoare celor de arum, dar insignifiante. Spadicele este invelit intr-o spata
Lumina: puternica, dar nu directa
Pamant: amestec de nisip, mranita pentru plante verzi, pamant de gradina
Ingrasamant: la 2 saptamani, din mai, un ingrasamant potasic (frunze mai rigide, mai rezistente)
Umiditatea aerului: stropiti-o o data pe zi
Udare: iarna, 1-2 ori pe saptamana; vara, de 3-4 ori pe zi
TransplantareL anual, martie-mai
Cerinte specifice: ii place sa aiba mult soare iarna
Dimensiuni: 1.5m inaltime si diametru
Inmultire: butas din rizom (dificl) sau prin separarea lastarilor de la baza tufei
Longevitate: in casa ajunge la 2 ani, dar in sere si verande inchise - 15 ani
Daunatori si boli: plantele slabite sunt atacate de paianjeni-rosii si cosenile-fainoase
Temperatura indicata: minim 15 maxim 25 grade Celsius
Specii si varietati: alocasia sanderiana are frunze sagitate foarte frumoase, verde metalic, nervuri late, argintii, marginea ondulata si petioluri foarte lungi
Sfat: alocasia macrorrhiza poate atinge o amploare spectaculoasa. Asiguratii 4m patrati de exemplar.
Alsophila australis (alsofila) Feriga ale carei tulpini se reinnoiesc continuu, formand un fel de trunchi gros din care pornesc frunzele.Acestea sunt imense, de peste 1 metru lungime, crestate, de culoare verde crud. Planta atinge pana in 400 cm inaltime in habitatul natural.Origine: Australia
Frunze: tinerii stoloni carnosi, solzosi, se desfac in imense frunze verde-deschis, crestate, de peste 1m lungime si 4cm latime, cu axul acoperit de mici solzi brun-rosiatici
Nu are flori
Lumina: soarele direct ofileste extremitatea frunzelor tinere. Pentru a se dezvolta bine trebuie sa aiba lumina multa.
Pamant: turba si pamant de ericacee, in parti egale
Ingrasamant: mai-octombrie, de doua ori pe luna, ingrasamant lichid pentru plante verzi
Umiditatea aerului: cat mai ridicata. De 4 ori pe zi, tot anul, stropiti frunzele si tulpina
Udare: iarna, de 2 ori pe saptamana, vara la 2 zile, avand grija ca tulpina sa fie bine udata
Transplantare: primavara, o data la 2 ani
Cerinte specifice: trebuie tutorata daca trunchiul tinde sa se indoaie. Radacinile ei nu sunt atat de puternice pentru a sustine greutatea umbrelei de frunze
Dimensiuni: in apartament, depaseste rareori 2m. Dupa 4-5 ani, umbrela de frunze poate ajunge la 2-3m in diametru
Inmultire: insamantare
Longevitate: zeci de ani
Temperatura indicata: minim 7 grade maxim 20 grade Celsius
Specii si varietati: Cyathea medularis are frunze arcuite cu petioluri negre
Sfat: sa aiba 3-4 metri patrati de spatiu. Vara tineti-o afara, din mai pana in octombrie. Utilizarea unui sistem de stropire automatizat, prin microaspersoare, ii convine foarte mult.
Ampelopsis brevipedunculata(Vita salbatica) Planta agatatoare-cu ajutorul carceilor- cu frunze cazatoare, flexibile. Frunzele sunt trilobate sau pentalobate, ascutite, lucioase, colorate in verde inchis. Florile neparfumate, de culoare alb-galbuie sunt insignifiante dar fructele sunt deosebit de decorative pentru culoarea lor bleu-portelan.Origine: Asia de Sud-Est. In Europa, din 1847.
Frunze: tri- ori pentalobate. Cea mai vanduta varietate, maximowiczii Elegans, numit si Tricolor, are frunzele patate cu roz si alb-unt, astfel incat pare decolorata. Cand imbatraneste, devine verde albastrie.
Flori: insignifiante, dar are fructe de un splendid bleu-portelan.
Lumina: ii convine lumina directa, cu exceptia perioadei initiale a vietii, cand lastarii tineri se ard usor si rapid, mai ales in spatele unui geam.
Pamant: amestec de pamant de gradina, nisip si mranita, imbogatit cu alge si balegar compostat
Ingrasamant: din aprilie, udati-o lunar cu ingrasamant lichid pentru plante verzi
Umiditatea aerului: stropiti-o de 2-3 ori pe saptamana vara sau puneti-o in gradina si faceti-i dusuri ori de cate ori udati gradina
Udare: iarna o data la 10 zile; vara la 2 zile
Transplantare: o data la 2 ani, primavara, intr-un ghiveci mai mult adanc decat larg
Cerinte specifice: ii trebuie un suport, pentru ca planta este agatatoare si urcatoare
Dimensiuni: Tricolor atinge 4m in ghiveci, intr-un apartament racoros
Inmultire: butasire in septembrie
Longevitate: 5-10 ani
Daunatori si boli: toamna si iarna fiti atenti la cosenile
Temperatura indicata: minim 7 grade maxim 18 grade Celsius
Specii si varietati: Ampelopsis japonica, cu frunze verzi
Sfat: in martie, taiati tulpinile la o treime din lungime pentru a favoriza aparitia frunzelor.
Ananas Ananas comosus este denumirea in latina a deja cunoscutului fruct ananas. Ananasul este o planta perena, face parte din familia Bromeliaceae si este originar din Brazilia si Bolivia, unde si acum creste salbatic. Planta poate ajunge la o inaltime de 0,6-1,5 m, are o tulpina scurta, subtire si frunze cerate. Fructul se formeaza dupa aproximativ 18 luni, dintr-o floare de culoare roz, dar cu fiecare an ce trece dimensiunile lui devin tot mai mici. Ananasul poate cantari la maturitate intre 0,5 kg si 4-5 kg. De retinut este faptul ca, odata cules, fructul nu se va coace mai mult decat este, asa ca nu incercati sa il pastrati in camara asteptand sa se coaca pentru ca va incepe in schimb sa mucegaiasca si sa fermenteze. Pentru a alege un fruct copt nu trebuie decat sa il mirositi, iar daca nu miroase a ananas, nu-l luati. Fructul proaspat are miros placut, o culoare variind intre galben si portocaliu, iar frunzele sunt verzi, adunate in coroana. Daca pastrati coroana de frunze puteti incerca sa cresteti propriul ananas. Ananasul este destul de perisabil, valabilitatea lui raportata la conditiile de pastrare sunt urmatoarele:
- 5-7 zile la 7-8°C si umiditate relativa 90%;
- cca 3 zile la 20°C si umidiatte relativa 60%;
- conditii ideale de pastrare: 8-10°C si umiditate relativa 90-95%.
Odata taiat, ananasul se pastreaza in frigider, in vase ermetic inchise si acoperit de suc, consumându-se, de preferinta, in decurs de o saptamâna. Pentru a-l savura din plin se aduce la temperatura mediului ambiant inainte de consum.
Araucaria excelsa(Pin de Norfolk) Este un copac permanent verde, cu o inaltime de pana la 50 metri. Cultivata in recipiente, planta poate ajunge la 2-3 metri. Are portul piramidal. Frunzisul este alcatuit din ace fine, tepoase, recurbate, de culoare verde deschis initial si apoi verde inchis. Nu produc conuri decat in habitatul natural.Origine: descoperit in Pacific, in insula Norfolk, in 1793 de Sir Joseph Banks
Frunze: ace de 15mm, neintepatoare, verzi-pal initial si apoi verde-inchis
Flori: in ghiveci nu fac conuri
Lumina: planta se dezvolta bine intr-o camera luminoasa. Vara, in intervalul 10.00-17.00 nu este bine sa stea in soare
Pamant: pamant de rasadnita nu prea compact, imbogatit cu fertilizant organic
Ingrasamant: o lingura de ingrasamant granulat retard la 20L de apa pe sezon
Umiditatea aerului: ramurile trebuie stropite la 2 zile. Asezati-l la distanta de aparatele de incalzit
Udare: iarna, saptamanal. Vara, de 2-3 ori pe saptamana.
Transplantare: la 2 ani, in februarie-martie. Cand depaseste 1.2m inaltime, o data la 3 ani
Cerinte specifice: planta nu suporta caldurile estivale, mai ales daca sunt insotite de o uscaciune a aerului. In aceasta perioada a anului trebuie tinut la 15 grade Celsius. Tulpina trebuie tutorata.
Dimensiuni: in mediul sau natural are 50-60. In ghiveci maxim 3m.
Inmultire: usoara prin seminte, daca le gasim! Butasirea este facuta numai de profesionisti.
Longevitate: daca are conditii favorabile de cultura, poate trai cateva zeci de ani.
Daunatori si boli: aerul uscat favorizeaza aparitia paianjenilor-rosii si a cosenilelor.
Temperatura indicata: minim 5 grade maxim 20 grade Celsius
Specii si varietati: Araucaria bidwilii cu frunze aciculare plate si intepatoare
Sfat: planta va avea multe noduri daca ingrasamantul este bogat in azot, dezechilibrandu-si silueta. Injumatatiti dozele recomandate si alegeti ingrasaminte speciale pentru conifere.
Araucaria heterophylla Araucaria Heterophylla este un arbust elegant, cu frunziş ornamental, care poate fi plasat atât în interior – seră sau balcon – cât şi în exterior, vara, într-un loc umbros. Nu face flori. Preferă răcoarea şi suportă temperaturi până la 0 grade Celsius.
Udarea se va face regulat însă cu apă distilată, evitându-se uscarea substratului. Iarna, acesta poate fi lăsat uşor uscat între două udări.
Substratul ideal ar fi pământul de răsadniţă, nu prea compact, îmbogăţit cu fertilizant organic.
Se poate transplanta o dată la doi-trei ani, într-un vas de pământ, cu deschidere mare.
Suportă destul de bine aerul uscat şi nu îl afectează curenţii de aer.
Se poate fertiliza o dată pe lună, din primăvară până în toamnă, cu un îngrăşământ cu conţinut slab de azot.
Ca dăunători principali ai Araucariei Heterophylla putem aminti coşenilele şi păianjenii roşii.
Înmulţirea este posibilă prin seminţe, plantate primăvara sau prin butăşire. Înmulţirea prin procedeul de butăşire, însă, este destul de complicat şi de aceea este preferabil a fi lăsat în seama profesioniştilor.
Araucaria Heterophylla poate atinge, în natură, până la 50-60m însă în „cultura de casa” dimensiunea plantei va fi de maxim 3 m. Daca are condiţii favorabile, durata de viaţa, poate fi extinsă până la câţiva zeci de ani.
Ardisia crenata Ardisia crenata este o planta pentru persoanele care vor cu adevarat ceva special. Este un mic arbust decorativ care se gaseste in lunile de iarna in florarii. Planta creste pana la o dimensiune adecvata unui apartament de bloc: 80 de cm inaltime. Este originara din China si s-a adaptat foarte bine in conditiile climaterice de la noi. Iubeste lumina, insa nu suporta soarele direct in arsita dupa-amiezelor de de vara. Cand vine vremea sa infloreasca, face niste flori mici, albe sau roz foarte inmiresmate, in forma de stea. Fructele mici si rotunde, un pic mai marunte decat o boaba de mazare, sunt colorate in rosu puternic, bine definit si apar in ultimele cateva luni ale anului. In combinatie cu frunzele verde inchis, compun o imagine extrem de echilibrata si armonioasa. Initial, numarul limitat al bobitelor inca verzi impodobeste incet, incet planta. Asta se intampla pana in octombrie, cand sporesc si devin semnificative.
Asparagus densiflorus Planta erbacee care formeaza o tufa cu frunzis foarte fin, ca al ferigii.
Origine: Africa de Sud. In Europa, la sfarsitul secolului XIX.
Frunze: persistente, foarte fine, ca niste ace de un verde delicat
Flori: alb-roz, discrete, se transforma deseori in bace roscate
Lumina: 3-4 ore de lumina puternica, directa, sunt suficiente. Suporta putina umbra
Pamant: mranita, nisip si pamant de gradina in parti egale
Ingrasamant: din mai-septembrie, de 2 ori pe luna, ingrasamant lichid pentru plante verzi
Umiditatea aerului: se simte bine in apartamente daca sunt bine aerisite si racoroase
Udare: vara la 2 zile, iarna la 7 zile. Sub 14 grade Celsius, pamantul trebuie sa fie aproape uscat
Transplantare: primavara, daca radacinile plantei au umplut ghiveciul
Cerinte specifice: prefera sa fie cultivata in vase suspendate
Dimensiuni: 40cm in latime si inaltime. Palisata pe un spalier, peste 1m inaltime
Inmultire: se seamana simplu, in aprilie. Prin despartirea tufei planta se prinde greu
Longevitate: peste 10 ani
Daunatori si boli: cosenilele ataca tulpinile si dosul frunzelor. Paianjenii-rosii ataca, uneori, iarna, tot frunzisul
Temperatura indicata: minim 10 grade, maxim 20 grade Celsius
Specii si varietati: Asparagus densiflorus, Meyeri, cu acele stranse ca periile de spalat sticle; frunzisul de Asparagus plumosus este mai fin decat cel de feriga
Sfat: taiati toata tufa la nivelul solului daca planta s-a ingalbenit sau s-a ofilit. Vara, mutati-l pe balcon intr-o jardiniera.
Aspidistra elatior Planta perena, de circa 50-60 cm inaltime, lipsita de tulpina, cu frunze ovale, lucioase, de culoare verde-inchis, care cresc direct dintr-un rizom carnos. Nervurile frunzelor sunt proeminente si paralele. Florile de culoare violet apar la suprafata solului langa baza frunzelor, dar acest lucru se intampla foarte rar in cultura de interior.
Ingrijire: Aspidistra elatior este o planta cu o durata de viata foarte mare, insa are un ritm de dezvoltare foarte lent. Se dezvolta bine in locuri semiumbrite sau umbrite, expunerea la razele directe ale soarelui provocand arsuri pe frunze. Se uda moderat, lasand pamantul sa se usuce intre doua udari (excesul de apa provoaca putrezirea radacinilor). Solul trebuie sa fie bogat in elemente nutritive si cu un bun drenaj. Din primavara si pana in toamna, se poate administra lunar un ingrasamint lichid pentru plante cu frunze verzi. In perioada de vara se recomanda stergerea frunzelor de praf cu o carpa umeda si pulverizarea acestora cu apa. Pe durata iernii planta nu trebuie expusa la temperaturi mai mici de 5°C iar udarile se vor rari. Transplantarea se poate face primavara devreme, numai in cazul in care frunzele au ocupat tot spatiul din ghiveci.
Asplenium Feriga a carei tufa are forme variate. Origine: Asia, Africa, Australia.
Frunze: compacte, verde-stralucitor, formand o rozeta in palnie, sau fine, dantelate, spumoase. Nervura principala bruna, puternic marcata.
Flori: —
Lumina: nu le prieste lumina directa, trebuie sa stea la minimum 3 m distanta de o fereastra orientata spre sud.
Pamant: mranita pentru plante verzi, turba aurie si pamant de ericacee, in parti egale.
Ingrasamant: mai-septembrie, o data la 15 zile, ingrasamant lichid pentru plante verzi.
Umiditatea aerului: cat mai ridicata. Trebuie stropita, iarna, de 2 ori pe zi.
Udare: vara, la 2-3 zile. Cand temperatura scade, aportul de apa trebuie redus. larna, la 16-18°C in casa, udati-o bine o data la 8 zile.
Transplantare: anual, primavara. Ii plac vasele largi.
Cerinte specifice: umiditatea stagnanta este daunatoare, mai ales in mijlocul palniei de frunze de la Asplenium nidus.
Dimensiuni: 30-90 cm inaltime si diametru.
Inmultirea: dificila; se seamana sporii, in minisere, pe pat cald, in februarie-martie.
Longevitate: 3-10 ani.
Daunatori si boli: cosenilele ataca, de preferinta, nervura centrala si fata inferioara a frondelor. Tratati-o preventiv, dar nu cu preparate uleioase.Specii Asplenium bulbiferum are bulbi care se inradacineaza la contactul cu soIul; Asplenium nidus are frunze late care formeaza o cupa ampla.
Sfat: toate speciile de asplenium se dezvolta bine Intr-o baie cu geam mai ales daca sunt puse in vase suspendate.
Abutilon Abutilon are peste o sută de specii. Sunt arbuşti viguroşi care ating 1,5 m înălţime în ghiveci, şi chiar mai mult, cultivaţi în vase mari sau în pământ. Au câteva ramuri subţiri ce poartă frunze de diferite mărimi, adesea împestriţate cu galben şi cu marginea crestată.Florile, fie singure, fie grupate, se dezvoltă sub axila frunzei şi înfloresc în timpul verii şi al toamnei; atârnă, au formă de clopoţel şi culoarea de la alb la roşu, trecând prin galben, portocaliu şi roz.
Răsădirea se execută în martie sau aprilie, imediat după ce vegetaţia se trezeşte la viaţă, utilizând compost pentru ghivece adiţionat cu fertilizant. Abutilon absoarbe imediat toate elementele nutritive prezente în sol, aşa încât, mai ales când creşterea este mai intensă, hrăniţi planta cu un fertilizant lichid adăugat în apa de udat la fiecare două săptămâni. Datorită creşterii şi ramificării rapide, în primăvară, tăiaţi crenguţele laterale la jumătate din lungime şi susţineţi tulpina legând-o de un suport. La începutul toamnei, când creşterea se încetineşte, mai tăiaţi o dată ramificaţiile principale laterale, tot la jumătate din lungime, pentru a stimula înfrunzirea viitoare a plantei. Primăvara şi vara Abutilon trebuie udat des; pământul din ghiveci nu trebuie să fie niciodată complet uscat între două udări, iar când este cald stropiţi frunzele în fiecare zi. Toamna şi iarna udaţi doar cât trebuie pentru a păstra umed compostul din vas; asiguraţi o temperatură de minimum 5°C şi suspendaţi orice fertilizare până primăvara, când vegetaţia se trezeşte la viaţă.
Abutilon se poate înmulţi prin butăşire în perioada martie-aprilie. Prelevaţi vlăstari lungi de 12-15 cm şi plantaţi-i într-o răsadniţă nisipoasă într-un loc cald şi aerisit; vor face rădăcini cam în două săptămâni. Când plăntuţele pot fi manevrate, puneţi-le în ghivece cu diametrul de 7 cm. În comerţ se găsesc şi seminţe, ce se plantează în martie-aprilie la 6 cm adâncime, în vase cu compost special pentru semănături. Puneţi-le la germinat la o temperatură de 15-20°C.
Pericole şi precauţii.
Singura problemă care necesită atenţie este reprezentată de păduchele-verde care, în caz de infestare se combate cu un insecticid sistemic. Dacă alegeţi combaterea biologică, stropiţi din timp planta cu jeturi de apă cu săpun neutru. Un alt pericol îl reprezintă tăierile exagerate; ele pot provoca stricăciuni plantei aşa încât tăiaţi mlădiţele doar toamna şi primăvara, numai la jumătate.
Abutilon megapotamicum are flori cu petale galbene care se desfac din caliciul umflat de culoare roşu-viu. Abutilon pictum este un arbust cu frunze mereu verzi, originar din Brazilia, care produce flori în formă de clopoţei, ce atârnă, de culoare galben-portocalie cu vinişoare roşu-închis. Abutilon thompsonii are frunze verzi, uneori puternic pătate cu alb şi flori brun-roşcate. Abutilon vitifolium are frunze verzi catifelate şi flori plate până la 2,4 m înălţime.
Agapanthus - Crinul african Crinii africani au frunze robuste, ca nişte panglici şi căzătoare, în general mereu verzi. Florile, care înfloresc din iulie până în septembrie şi care ating apogeul în plină vară, sunt în formă de clopoţel. Culoarea lor variază de la albastru deschis la albastru închis cu nuanţe de violet, dar se pot întâlni şi crini africani albi. Aceste plante se adaptează uşor cultivării în vase şi cresc viguros fie la adăpostul unei sere, fie într-o curte interioară.
La sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie se pot planta noile plante în ghiveci sau direct în pământ. Compostul trebuie să fie de pământ gras ; pentru a obţine rezultate şi mai bune se pot amesteca trei părţi de humus cu o parte de turbă şi una de nisip. Rădăcinile trebuie îngropate la o adâncime de 8 cm şi nu trebuie să se planteze mai mult de un crin într-un ghiveci cu un diametru de 20 cm şi nu mai mult de doi într-unui de 25 cm. Terenul trebuie să fie stropit moderat până la apariţia noilor muguri, apoi trebuie menţinut umed. Pentru a se obţine o înflorire abundentă este indispensabil să se administreze puţin fertilizant înainte ca bobocii să apară. În regiunile reci Agaphantus trebuie să fie aşezaţi într-un loc ferit în timpul iernii. Deosebit de importantă este protejarea rădăcinilor, care trebuie să rămână aproape uscate în perioada cuprinsă între sfârşitul lui septembrie şi martie. Dacă sunt lăsate afară, pot fi acoperite cu un strat de ferigi, frunze uscate sau turbă.Crinii africani se pot înmulţi şi prin însămânţare, dar cea mai bună metodă este diviziunea mănunchiurilor de rădăcini-tuberculi în martie-aprilie. Înmulţirea prin seminţe necesită doi ani înainte ca florile să apară şi adesea ele pot avea culori mixte.Agapanthus africanus este o plantă rară, veşnic verde, cu flori de culoare albă sau albastru-purpuriu. Specie cu frunze căzătoare, Agapanthus campanulatus atinge înălţimea de 60-90 cm şi are frunze grase şi inflorescenţă de culoare albastru-deschis. Hibrizii săi sunt mult mai trainici faţă de celelalte Agapanthus şi au umbele de flori albe cu nuanţe de albastru în vârful tulpinii. Agapanthus inapertus este o specie cu flori căzătoare, de origine sud-africană, cu flori albastre, care se sprijină pe o tulpină rigidă. Agapanthus "Bressingham White", înaltă de circa 90 cm, are inflorescenţe umbeliforme cu flori de un alb strălucitor.
Aloe Genul Aloe grupează circa 200 specii. Multe provin din Madagascar, Arabia şi Africa şi sunt, toate, plante suculente, adică înmagazinează apă pentru a supravieţui perioadelor de secetă, tipice zonelor din care provin. La unele specii, frunzele sunt spinoase sau cu dinţi sub formă de cârlig pe margine, în timp ce altele sunt în totalitate lipsite de spini protectori. La fiecare dintre ele, frunzele sunt reunite la bază într-o rozetă. În perioada cuprinsă între martie şi septembrie, în funcţie de specie şi de varietate, Aloe dezvoltă o tulpină lungă şi subţire în vârful căreia vor apărea florile, tubulare sau sub formă de clopoţei, aşezate în racem.Condiţiile cele mai propice pentru cultivarea de Aloe sunt locurile aerisite, dar ferite de vânt, nu în plin soare, dar la lumină. Pentru a evita ca apa să se strângă la baza frunzelor cărnoase, udarea trebuie să fie regulată, dar nu excesivă. Din aprilie până în septembrie este bine să folosiţi un îngrăşământ lichid pentru a fertiliza plantele o dată pe lună. În fiecare primăvară răsădiţi planta, întotdeauna la aceeaşi adâncime, în ghivece de diametru din ce în ce mai mare, folosind un compost foarte nisipos care, pentru a uşura drenajul, poate fi acoperit cu pietriş. Toamna şi iarna răriţi progresiv udarea, fără a lăsa planta complet uscată. Aşezaţi-o într-un loc luminos şi, când este posibil, chiar la soare.
Specii
Aloe arborescens are tulpina înaltă şi lemnoasă care poate atinge înălţimi considerabile; are la bază o rozetă cu frunzele dinţate pe margine. Florile de culoare roşu-deschis înfloresc în mai-iunie. Aloe aristata formează o rozetă sferică din frunze de culoare verde-închis, acoperite cu "tuberculi" alb-murdar. Florile sunt de culoare roşu-portocaliu şi înfloresc în mai-iunie pe o tulpină floriferă lungă de 30 cm. Frunzele au vârful tare şi ascuţit. Aloe barbadensis este foarte cunoscută pentru proprietăţile medicinale. Are frunzele cărnoase de culoare verde-cenuşiu şi sunt foarte compacte, cu vârf tare şi ascuţit. Aloe variegata are frunze de culoare verde-în-chis, lungi de circa 30 cm, drepte şi suprapuse exact una sub alta. În martie-aprilie apare o inflorescenţă de culoare roz sau roşu-aprins.
Amaryllis - Narcisa beladonă Originar din Africa de Sud, Amaryllis are flori graţioase de culoare roz, care adesea sunt confundate cu cele ale crinului amarilid, aparţinând aceleiaşi familii, dar mai potrivit pentru cultivarea în apartament. Amaryllis, însă, este mai rezistent. Este apreciat ca plantă de grădină sau de seră. Acest gen este format dintr-o singură specie, Amaryllis belladonna, din care au fost selecţionate numeroase şi foarte frumoase varietăţi. Tulpinile roşiatice, lungi de 60 cm, susţin flori (10-15 cm) în formă de pâlnie, care se deschid numai după ce cad toate frunzele. Bulbii otrăvitori nu trebuie lăsaţi la îndemâna copiilor.
Cultivare
Plantă ideală pentru un pervaz însorit, poate înflori din belşug dacă este aşezată într-un loc cald şi bine iluminat. Udaţi-o moderat până la apariţia frunzelor, după care, la începutul lui iunie, măriţi cantitatea de apă, menţinând terenul mereu umed. Fertilizarea trebuie făcută la fiecare două săptămâni cu adăugarea unui îngrăşământ lichid până la terminarea înfloririi. În august, frunzele se veştejesc şi asistăm la creşterea tulpinii şi apoi a florilor, care pot să dureze până în octombrie. Când perioada de creştere se termină, se reduc în mod treptat udările şi se îndepărtează florile ofilite şi frunzele moarte. În timpul iernii, bulbii trebuie depozitaţi în locuri ferite şi uscate, protejaţi cu un strat de frunze şi turbă. Pentru a stimula noua creştere şi a evita deteriorarea rădăcinilor trebuie să curăţaţi bulbii şi să înlocuiţi pământul de flori cu un nou amestec îmbunătăţit cu o lingură de făină de oase. Partea superioară a bulbului trebuie să iasă la suprafaţa solului. Noile plante vor apărea după mai multe săptămâni.
Reproducere
Perioada cea mai bună este în timp ce planta se află în repaus. Luaţi bulbilii care cresc la baza tulpinii şi puneţi-i în ghivece cu un diametru de 10 cm, folosind acelaşi compost ca şi la plantele adulte. La apariţia frunzelor fertilizaţi terenul la fiecare două săptămâni; aveţi răbdare deoarece florile vor apărea, probabil, după doi ani. Tinerele plante vor fi transplantate în fiecare an în vase din ce în ce mai mari.
AnemoneDe culoare roşie, albă, roz, mov şi albastru, anemonele se prezintă într-o gamă variată de culori. Sunt flori "vesele", ieftine şi au o durată lungă de viaţă. Specia cea mai cunoscută este Anemone coro-naria, care poate fi cultivată în aer liber, în locuri ferite. Sunt, apoi, anemonele japoneze, plante foarte rezistente şi elegante, ce se folosesc adesea la bordurile mixte.
Cultivare
Primăvara şi vara, aşezaţi plantele într-un loc luminos, dar uşor umbrit. Compostul trebuie să fie moderat umed şi se administrează fertilizant lichid la fiecare 2-3 săptămâni pe perioada creşterii. Când florile încep să se veştejească udarea trebuie să fie treptat redusă şi ea se va suspenda după ce frunzele vor cădea. Anemonele oferă o înflorire bogată până vara. Pentru a le cultiva cu succes, trebuie plantate în octombrie-noiembrie cu excepţia speciei Anemone coronaria şi a varietăţilor sale, care pot fi plantate în iunie sau iulie. Puneţi într-un vas un strat de material de drenaj şi umpleţi-l apoi cu un strat de compost fertil amestecat cu turbă. Ideal ar fi să adăugaţi humus, pentru a îmbogăţi amestecul. După ce aţi presat compostul, puneţi vasul într-un loc expus la soare, dar răcoros. La apariţia mlădiţelor, intensificaţi udarea şi adăugaţi eventual un fertilizant lichid la fiecare două săptămâni.
Specii şi soiuri
Originară din Europa Meridională, Anemone apennina ajunge la dezvoltarea maximă la 15-20 cm. Este potrivită pentru cultivarea în răzoare sau în ghivece. Anemone coronaria este o specie tipică pentru ţările mediteraneene şi din Asia Centrală. Are flori roşii, albe şi albastre care înfloresc pe o tulpină de 15-30 cm. Originară din Turcia, Anemone blânda este o plantă robustă, înaltă de 25 cm, cu flori roşii, albe, albastre sau roz strălucitor, care înfloresc de la sfârşitul lui februarie până la sfârşitul lui aprilie. Anemone japonica, înaltă de până la 1,5 m, are flori în diverse tonalităţi de alb, roz sau purpuriu, în funcţie de varietate.
Iubitoare de locuri umbroase, Anemone nemorosa este o specie de un efect deosebit ca strat-covor cu flori delicate de culoare albă. Cunoscute sunt varietăţile sale "Robinsoniana" cu flori de culoare violet-lavandă şi "Vestal", cu flori duble de culoare albă. Anemone pavonina, originară din regiunile mediteraneene, este înaltă de 20-25 cm şi are flori solitare roşii, roz sau purpurii. Anemone tschaernjaewii este o spe cie originară din India de Nord şi Afghanistan. Este înaltă doar de 10-20 cm şi are frunze lucioase şi dinţate, flori albe sau roz.
Aquilegia Plante erbacee perene, speciile genului Aquilegia se pot răspândi singure prin seminţe. Variază ca înălţime între 60 şi 90 cm şi au flori albastre, albe, galbene sau bicolore, de forma unei pâlnii, prevăzute cu un pinten caracteristic. Frunzele sunt trilobate, iar culoarea lor variază de la verde la gri.Aceste plante oferă o înflorire abundentă în timpul primăverii. Au nevoie de un teren foarte fertil şi trebuie udate din belşug, fără ca apa să băltească. O dată pe lună, administraţi-le o mână de gunoi de grajd bine macerat sau alt fertilizant. Primăvara înfloresc de obicei plantele obţinute din seminţe, dar înflorirea poate să aibă loc la începutul verii. Nu întotdeauna plantele reproduse prin seminţe sunt identice cu planta-mamă; aceasta se întâmplă de obicei la cele cu flori duble, pe care mai bine le înmulţim prin divizarea tufelor. Pe timpul iernii, anotimp de repaus pentru Aquilegia, tăiaţi florile veştejite şi ramurile prea lungi, reduceţi udarea la una singură pe săptămână şi nu mai fertilizaţi.
Specii
Aquilegia caerulea are o înălţime cuprinsă între 30 şi 50 cm. Originară din America de Nord, are frunze lungi, flori drepte cu petale albe cu un puf albastru. Aquilegia canadensis are flori atârnătoare de culoare galben-citron şi cu un puf roşu-aprins; are o înălţime de 60-90 cm. Aquilegia formosa are multe frunze la bază şi flori atârnătoare; sepalele, de două ori mai mari decât petalele, sunt de un roşu intens ca şi puful. Aquilegia sibirica provine din Siberia, are o înălţime de până la 60 cm. Are flori drepte cu petale albastre bordate cu alb şi un aparat foliar sărac.
Aster - Steluţe Gen care cuprinde circa 250 specii de plante anuale, bianuale, perene şi subarbuşti, răspândite în multe regiuni din emisfera boreală, mai ales în America de Nord. Sunt plante potrivite pentru grădinile pietroase sau borduri. Vara şi toamna produc inflorescenţe sub formă de capitul, foarte potrivite ca flori de tăiat. Câteva specii arbustive provin din Africa de Sud.
Cultivare
Aster au nevoie de un teren bine drenat, dar nu au pretenţii asupra naturii acestuia. Astfel, este necesar ca vara târziu, când înfloresc cele mai multe dintre specii, terenul să nu fie prea uscat, iar udările trebuie făcute din abundenţă toată vara. Speciile şi varietăţile cele mai înalte au nevoie de suporţi. Imediat după înflorire, inflorescenţele se îndepărtează şi, de la jumătatea lui octombrie se taie toate tulpinile plantelor. Varietatea speciei Aster novi-belgii degenerează în câţiva ani şi trebuie astfel divizată cu regularitate; pentru replantare se utilizează doar părţile sănătoase, cele de la marginea tufei şi care au lăstari viguroşi.
Specii şi soiuri
Aster alpinus, specie perenă sub formă de tufiş, spontană şi în România, poate atinge 15-20 cm înălţime, cu un diametru de 30-40 cm. Capitulele au discul central galben-portocaliu şi ligule roşii-violacee; sunt şi varietăţi cu capitule roşu-purpuriu şi liliachii. Între soiuri amintim "White beauty" cu flori albe şi "Becchwood" cu capitule albastre. Asfer ericoides, înaltă de 60-90 cm, originară din SUA şi Canada, este o specie sub formă de tufiş, înaltă de până la un metru şi lată de până la 30 cm, cu capitulele câteodată în tonuri de roz sau albastru, cu discul central galben; înfloreşte vara târziu până toamna târziu. Aster novi-belgii, originară din America de Nord, este specia din care s-au creat cele mai multe soiuri; capitulele au diametru de 4-5 cm şi înfloresc în septembrie-octombrie. Dintre soiuri se remarcă "Ada Ballard", înaltă de până la 90 cm, cu capitule albastre, "Blandie" cu capitule duble de culoare crem, "Orlando" cu capitule semi-duble roz, "Winston S. Churchill" cu capitule duble rubinii. Aster sedifolius, specie înaltă de până la un metru şi lată de 60 cm, produce toamna buchete de capitule în formă de stea, de culoare azurie sau roz, cu discul central alb.
Aucuba Genului Aucuba îi aparţin trei specii de plante de origine asiatică, potrivite mai ales pentru terase şi grădini aşezate la umbră sau, oricum, nu expuse direct razelor de soare. Florile feminine şi cele masculine sunt purtate de plante diferite, iar pentru a obţine bacele trebuie să se planteze alături un individ masculin şi unul feminin, pentru a favoriza polenizarea. Adunate în ciorchine, bacele de coloare roşie sunt foarte decorative şi pot să rămână pe plantă toată iarna.
Specii şi soiuri
Foarte apreciate sunt numeroasele varietăţi de Aucuba japonica, o specie caracterizată prin frunze ovale şi lucioase, de culoare verde-închis şi foarte fin dinţate. "Variegata" şi "Maculata" au frunze cu picăţele galbene, "Crotonifolia" sunt împestriţate cu aceeaşi culoare. "Dentata" are frunzele de culoare verde-strălucitor, dantelate ca ale pomişorului-ghimpos. "Fructul Alb" are frunzele împestriţate cu galben-auriu şi bace de culoare crem. "Picturata" este cea mai greu de cultivat pentru că este sensibilă la razele de soare; are frunze galben-aurii, cu pete în centru şi margini verzi.
Mier Feb 01, 2012 9:27 pm Scris de 
Originara din regiunile tropicale ale Asiei de Sud-Est pana in insulele Pacificului, Acalypha sunt arbusti viu colorati, cu crestere rapida. Consecutiv perioadei de crestere (de la inceputul primaverii pana la sfarsitul verii) devin plante care se dezvolta uneori sub forma de tufisuri; unele specii, cum ar fi Acalypha hispida se cultiva pentru florile lor reunite in inflorescente spectaculoase, lungi si suspendate; altele se cultiva pentru florile lor reunite in inflorescente spectaluase, lungi si suspendate; altele se cultiva pentru frumusetea frunzisului. Temperaturi ridicate si umiditate crescuta este ceea ce pretinde Acalypha pentru a creste bine. In cazul Acalypha wilkesiana, pentru a obtine o coloratie splendida a frunzelor este necesara o lumina puternica, evitand totusi expunerea directa la soare.
Planta erbacee, vivace, rizomatoasa, semi-acvatica, ce formeaza o tufa compacta.
Origine: Japonia
Frunze: persistente, semanand cu firele de iarba, 40cm lungime, verzi sau pestrite
Flori: un spadice oblic de 5-10cm
Lumina: fie la semiumbra, fie la soare
Pamant: 2/3 turba si 1/3 pamant de gradina
Ingrasamant: mai-septembrie, lunar, stropiti-o cu ingrasamant lichid, bogat in azot
Umiditatea aerului: maxima. Puneti ghiveciul intr-o farfurie cu apa
Udare: fundul ghiveciului trebuie sa fie permanent in apa
Transplantare: la 2-3 ani
Cerinte specifice: nu lasati substratul sa fie secatuit de substante nutritive sau de apa, altfel frunzele nu mai cresc
Dimensiuni: 40cm inaltime, 20cm diametru
Inmultire: toamna si primavara despartiti rizomii si replantati-i imediat
Longevitate: nelimitata, daca despartiti tufa-mama la 2 ani si o tineti la racoare
Temperatura indicata: minim 0 maxim 15 grade Celsius.
Datorită aspectului său extrem de graţioşi, Părul - Maicii - Domnului este una dintre plantele de apartament cele mai cunoscute; fiind totuşi o plantă foarte delicată necesită, pentru a obţine rezultate bune, o îngrijire care, deşi este simplă, are reguli exigente şi precise. Este o ferigă care prezintă un frunziş delicat, constituit din multe frunzuliţe triunghiulare reunite pe rămurele mlădioase (aspect de la care provine demunirea plantei, aceasta amintind de părul unei fecioare), în pământ, Adiantum are un rizom, adică o tulpină transformată în organ de rezervă, cu dispoziţie orizontală şi culoare brună-negricioasă.Sunt plante foarte delicate. Lipsa umidităţii, uscăciunea pământului şi insuficienta reîmprospătare a aerului veştejesc frunzele. Udările excesive sunt periculoase: dacă este frig, frunzele şi rizomii putrezesc astfel încât, în aceste cazuri, întrerupeţi udarea pentru câteva zile şi aşteptaţi până când amestecul redevine doar umed, apoi udaţi-le din nou, dar numai de două ori pe săptămână. Expunerea directă la soare şi absenţa unei cantităţi suficiente de îngrăşăminte modifică aspectul frunzelor, acestea devenind uscate, palide şi fragile; în plus, ţineţi plantele departe de fum şi de sobe cu gaz sau petrol. (Denumirea comună: părul fetei Delta Fern)
Ehmea
Numele acestor plante epifite vivace inseamna „fier de lance" si sugereaza forma ascutita a bracteelor lor (frunze modificate care inconjoara florile).
Origine: Brazilia, Mexic, Antile.
Frunze: 40 cm-1 m lungime, rigide, tivite cu dinti ascutiti, arcuite si dispuse intr-o rozeta sub forma de palnie. Unele sunt colorate in gri, striate sau patate.
Flori: mici tubulare, efemere, apar pe o inflorescenta mare, formata din bractee divers colorate, care persista mai multe luni. Fructele carnoase si colorate, durabile, sunt la fel de decorative ca si florile.
Lumina: asezati-o in fata unei ferestre orientate spre sud sau est, dar in spatele unui voal translucid pentru a filtra soarele puternic.
Pamant: amestec de turba aurie, pamant de ericacee si mranita de frunze, in parti egale.
Ingrasamant: aprilie-august, o data pe saptarnana, pe pamantul din ghiveci ingrasamant pentru plante florifere, diluat 50%.
Umiditatea aerului: suporta bine aerul uscat. La peste 20°C, vaporizati frunzeie.
Udare: umpleti, lunar, mijlocul rozetei cu apa necalcaroasa. Udati pamantul o data pe saptamana, in timpul vegetatiei, si la 10-12 zile, din noiembrie pana in martie.
Transplantare: inutila la plantele inflorite. Schimbati ghiveciul plantelor tinere anual, primavara sau pana la perioada de inflorire.
Cerinte specifice: nu lasati apa sa stagneze sub ghiveci.
Dimensiuni: pana la 1 m inaltime si latime.
Inmultire: desprindeti si puneti in ghivece lastarii de la baza plantei (cand au 20 cm inaltime).
Longevitate: la cateva luni dupa inflorire planta-mama moare. Lastarii formeaza o noua inflorescenta, dupa 3-5 ani.
Daunatori si boli: din cauza udarilor excesive, frunzele capata o culoare bruna (putrezesc).
Specii si varietati: cele 200 de specii sunt in cea mai mare parte epifite. Dintre acestea, Aechmea fasciata, care are inflorescenta roz, si A. fulgens, rosie, sunt cel mai des cultivate.
Sfat: puneti mai multe plante intr-o cupa fara sa le scoateti din ghivece. Umpleti cupa, intre ghivece peste ele, cu scoarta de pin si cu muschi si veti obtine un aranjament spectaculos.
Este denumita si „planta intunericului”, deoarece rezista in ambienturi foarte putin iluminate. Dar tot atat de bine rezista si la lumina orbitoare. Provine din Malaysia, din India tropicala si din Filipine, fiind o erbacee cu aspect de arbust mereu verde, fiind cultivata pentru frumusetea frunzelor sale.In general Aglaonema numara saizeci de specii de plante mereu verzi, ce ajung la o inaltime de 1-1,5 metri. Exista numeroase varietati pitice si compacte, ce se mentin sub un metru inaltime sau chiar sub 4o centimetri.
Din tulpina plantei, carnoasa, se desprind frunzele lungi lanceolate, pe dos pufoase, ce pot ajunge la 30-40 cm lungime. Frunzele de Aglaonema sunt de culori variate, in general verzi, cu striatiuni si vergeturi galbene, albe sau in verde deschis. Primavara uneori produce flori sub forma de spic, semanand cu mici cale albe sau verzui. Fructele sale au forma de boabe rosii.
Este foarte apreciata ca planta de apartament datorita frumusetii frunzelor sale, dar si pentru ca este usor de intretinut si de cultivat, fiind deosebit de decorativa.UDATUL: pamantul plantei trebuie sa fie uscat intre o udare si alta. Toamna si iarna va fi udata mai putin, vaporizand peste frunze apa demineralizata, la fiecare 3-4 zile. In timpul lunilor calde, va fi udata zilnic. in general, planta poate suporta scurte perioade de seceta, dar nu si stagnarea hidrica si udatul in exces. La fiecare 25-30 de zile se va adauga in apa de udat ingrasamant pentru plante verzi.
Planta erbacee, formeaza o tufa evazata
Origine: Filipine, Malaesia, Jawa
Frunze: sagitale, atingand 1m lungime in ghiveci. Petioluri puternice
Flori: asemanatoare celor de arum, dar insignifiante. Spadicele este invelit intr-o spata
Lumina: puternica, dar nu directa
Pamant: amestec de nisip, mranita pentru plante verzi, pamant de gradina
Ingrasamant: la 2 saptamani, din mai, un ingrasamant potasic (frunze mai rigide, mai rezistente)
Umiditatea aerului: stropiti-o o data pe zi
Udare: iarna, 1-2 ori pe saptamana; vara, de 3-4 ori pe zi
TransplantareL anual, martie-mai
Cerinte specifice: ii place sa aiba mult soare iarna
Dimensiuni: 1.5m inaltime si diametru
Inmultire: butas din rizom (dificl) sau prin separarea lastarilor de la baza tufei
Longevitate: in casa ajunge la 2 ani, dar in sere si verande inchise - 15 ani
Daunatori si boli: plantele slabite sunt atacate de paianjeni-rosii si cosenile-fainoase
Temperatura indicata: minim 15 maxim 25 grade Celsius
Specii si varietati: alocasia sanderiana are frunze sagitate foarte frumoase, verde metalic, nervuri late, argintii, marginea ondulata si petioluri foarte lungi
Sfat: alocasia macrorrhiza poate atinge o amploare spectaculoasa. Asiguratii 4m patrati de exemplar.
Feriga ale carei tulpini se reinnoiesc continuu, formand un fel de trunchi gros din care pornesc frunzele.Acestea sunt imense, de peste 1 metru lungime, crestate, de culoare verde crud. Planta atinge pana in 400 cm inaltime in habitatul natural.Origine: Australia
Frunze: tinerii stoloni carnosi, solzosi, se desfac in imense frunze verde-deschis, crestate, de peste 1m lungime si 4cm latime, cu axul acoperit de mici solzi brun-rosiatici
Nu are flori
Lumina: soarele direct ofileste extremitatea frunzelor tinere. Pentru a se dezvolta bine trebuie sa aiba lumina multa.
Pamant: turba si pamant de ericacee, in parti egale
Ingrasamant: mai-octombrie, de doua ori pe luna, ingrasamant lichid pentru plante verzi
Umiditatea aerului: cat mai ridicata. De 4 ori pe zi, tot anul, stropiti frunzele si tulpina
Udare: iarna, de 2 ori pe saptamana, vara la 2 zile, avand grija ca tulpina sa fie bine udata
Transplantare: primavara, o data la 2 ani
Cerinte specifice: trebuie tutorata daca trunchiul tinde sa se indoaie. Radacinile ei nu sunt atat de puternice pentru a sustine greutatea umbrelei de frunze
Dimensiuni: in apartament, depaseste rareori 2m. Dupa 4-5 ani, umbrela de frunze poate ajunge la 2-3m in diametru
Inmultire: insamantare
Longevitate: zeci de ani
Temperatura indicata: minim 7 grade maxim 20 grade Celsius
Specii si varietati: Cyathea medularis are frunze arcuite cu petioluri negre
Sfat: sa aiba 3-4 metri patrati de spatiu. Vara tineti-o afara, din mai pana in octombrie. Utilizarea unui sistem de stropire automatizat, prin microaspersoare, ii convine foarte mult.
Planta agatatoare-cu ajutorul carceilor- cu frunze cazatoare, flexibile. Frunzele sunt trilobate sau pentalobate, ascutite, lucioase, colorate in verde inchis. Florile neparfumate, de culoare alb-galbuie sunt insignifiante dar fructele sunt deosebit de decorative pentru culoarea lor bleu-portelan.Origine: Asia de Sud-Est. In Europa, din 1847.
Frunze: tri- ori pentalobate. Cea mai vanduta varietate, maximowiczii Elegans, numit si Tricolor, are frunzele patate cu roz si alb-unt, astfel incat pare decolorata. Cand imbatraneste, devine verde albastrie.
Flori: insignifiante, dar are fructe de un splendid bleu-portelan.
Lumina: ii convine lumina directa, cu exceptia perioadei initiale a vietii, cand lastarii tineri se ard usor si rapid, mai ales in spatele unui geam.
Pamant: amestec de pamant de gradina, nisip si mranita, imbogatit cu alge si balegar compostat
Ingrasamant: din aprilie, udati-o lunar cu ingrasamant lichid pentru plante verzi
Umiditatea aerului: stropiti-o de 2-3 ori pe saptamana vara sau puneti-o in gradina si faceti-i dusuri ori de cate ori udati gradina
Udare: iarna o data la 10 zile; vara la 2 zile
Transplantare: o data la 2 ani, primavara, intr-un ghiveci mai mult adanc decat larg
Cerinte specifice: ii trebuie un suport, pentru ca planta este agatatoare si urcatoare
Dimensiuni: Tricolor atinge 4m in ghiveci, intr-un apartament racoros
Inmultire: butasire in septembrie
Longevitate: 5-10 ani
Daunatori si boli: toamna si iarna fiti atenti la cosenile
Temperatura indicata: minim 7 grade maxim 18 grade Celsius
Specii si varietati: Ampelopsis japonica, cu frunze verzi
Sfat: in martie, taiati tulpinile la o treime din lungime pentru a favoriza aparitia frunzelor.
Ananas comosus este denumirea in latina a deja cunoscutului fruct ananas. Ananasul este o planta perena, face parte din familia Bromeliaceae si este originar din Brazilia si Bolivia, unde si acum creste salbatic. Planta poate ajunge la o inaltime de 0,6-1,5 m, are o tulpina scurta, subtire si frunze cerate. Fructul se formeaza dupa aproximativ 18 luni, dintr-o floare de culoare roz, dar cu fiecare an ce trece dimensiunile lui devin tot mai mici. Ananasul poate cantari la maturitate intre 0,5 kg si 4-5 kg. De retinut este faptul ca, odata cules, fructul nu se va coace mai mult decat este, asa ca nu incercati sa il pastrati in camara asteptand sa se coaca pentru ca va incepe in schimb sa mucegaiasca si sa fermenteze. Pentru a alege un fruct copt nu trebuie decat sa il mirositi, iar daca nu miroase a ananas, nu-l luati. Fructul proaspat are miros placut, o culoare variind intre galben si portocaliu, iar frunzele sunt verzi, adunate in coroana. Daca pastrati coroana de frunze puteti incerca sa cresteti propriul ananas. Ananasul este destul de perisabil, valabilitatea lui raportata la conditiile de pastrare sunt urmatoarele:
- 5-7 zile la 7-8°C si umiditate relativa 90%;
- cca 3 zile la 20°C si umidiatte relativa 60%;
- conditii ideale de pastrare: 8-10°C si umiditate relativa 90-95%.
Odata taiat, ananasul se pastreaza in frigider, in vase ermetic inchise si acoperit de suc, consumându-se, de preferinta, in decurs de o saptamâna. Pentru a-l savura din plin se aduce la temperatura mediului ambiant inainte de consum. 
Este un copac permanent verde, cu o inaltime de pana la 50 metri. Cultivata in recipiente, planta poate ajunge la 2-3 metri. Are portul piramidal. Frunzisul este alcatuit din ace fine, tepoase, recurbate, de culoare verde deschis initial si apoi verde inchis. Nu produc conuri decat in habitatul natural.Origine: descoperit in Pacific, in insula Norfolk, in 1793 de Sir Joseph Banks
Frunze: ace de 15mm, neintepatoare, verzi-pal initial si apoi verde-inchis
Flori: in ghiveci nu fac conuri
Lumina: planta se dezvolta bine intr-o camera luminoasa. Vara, in intervalul 10.00-17.00 nu este bine sa stea in soare
Pamant: pamant de rasadnita nu prea compact, imbogatit cu fertilizant organic
Ingrasamant: o lingura de ingrasamant granulat retard la 20L de apa pe sezon
Umiditatea aerului: ramurile trebuie stropite la 2 zile. Asezati-l la distanta de aparatele de incalzit
Udare: iarna, saptamanal. Vara, de 2-3 ori pe saptamana.
Transplantare: la 2 ani, in februarie-martie. Cand depaseste 1.2m inaltime, o data la 3 ani
Cerinte specifice: planta nu suporta caldurile estivale, mai ales daca sunt insotite de o uscaciune a aerului. In aceasta perioada a anului trebuie tinut la 15 grade Celsius. Tulpina trebuie tutorata.
Dimensiuni: in mediul sau natural are 50-60. In ghiveci maxim 3m.
Inmultire: usoara prin seminte, daca le gasim! Butasirea este facuta numai de profesionisti.
Longevitate: daca are conditii favorabile de cultura, poate trai cateva zeci de ani.
Daunatori si boli: aerul uscat favorizeaza aparitia paianjenilor-rosii si a cosenilelor.
Temperatura indicata: minim 5 grade maxim 20 grade Celsius
Specii si varietati: Araucaria bidwilii cu frunze aciculare plate si intepatoare
Sfat: planta va avea multe noduri daca ingrasamantul este bogat in azot, dezechilibrandu-si silueta. Injumatatiti dozele recomandate si alegeti ingrasaminte speciale pentru conifere.
Araucaria Heterophylla este un arbust elegant, cu frunziş ornamental, care poate fi plasat atât în interior – seră sau balcon – cât şi în exterior, vara, într-un loc umbros. Nu face flori. Preferă răcoarea şi suportă temperaturi până la 0 grade Celsius.
Udarea se va face regulat însă cu apă distilată, evitându-se uscarea substratului. Iarna, acesta poate fi lăsat uşor uscat între două udări.
Substratul ideal ar fi pământul de răsadniţă, nu prea compact, îmbogăţit cu fertilizant organic.
Se poate transplanta o dată la doi-trei ani, într-un vas de pământ, cu deschidere mare.
Suportă destul de bine aerul uscat şi nu îl afectează curenţii de aer.
Se poate fertiliza o dată pe lună, din primăvară până în toamnă, cu un îngrăşământ cu conţinut slab de azot.
Ca dăunători principali ai Araucariei Heterophylla putem aminti coşenilele şi păianjenii roşii.
Înmulţirea este posibilă prin seminţe, plantate primăvara sau prin butăşire. Înmulţirea prin procedeul de butăşire, însă, este destul de complicat şi de aceea este preferabil a fi lăsat în seama profesioniştilor.
Araucaria Heterophylla poate atinge, în natură, până la 50-60m însă în „cultura de casa” dimensiunea plantei va fi de maxim 3 m. Daca are condiţii favorabile, durata de viaţa, poate fi extinsă până la câţiva zeci de ani.
Ardisia crenata este o planta pentru persoanele care vor cu adevarat ceva special. Este un mic arbust decorativ care se gaseste in lunile de iarna in florarii. Planta creste pana la o dimensiune adecvata unui apartament de bloc: 80 de cm inaltime. Este originara din China si s-a adaptat foarte bine in conditiile climaterice de la noi. Iubeste lumina, insa nu suporta soarele direct in arsita dupa-amiezelor de de vara. Cand vine vremea sa infloreasca, face niste flori mici, albe sau roz foarte inmiresmate, in forma de stea. Fructele mici si rotunde, un pic mai marunte decat o boaba de mazare, sunt colorate in rosu puternic, bine definit si apar in ultimele cateva luni ale anului. In combinatie cu frunzele verde inchis, compun o imagine extrem de echilibrata si armonioasa. Initial, numarul limitat al bobitelor inca verzi impodobeste incet, incet planta. Asta se intampla pana in octombrie, cand sporesc si devin semnificative. 
Planta erbacee care formeaza o tufa cu frunzis foarte fin, ca al ferigii.
Origine: Africa de Sud. In Europa, la sfarsitul secolului XIX.
Frunze: persistente, foarte fine, ca niste ace de un verde delicat
Flori: alb-roz, discrete, se transforma deseori in bace roscate
Lumina: 3-4 ore de lumina puternica, directa, sunt suficiente. Suporta putina umbra
Pamant: mranita, nisip si pamant de gradina in parti egale
Ingrasamant: din mai-septembrie, de 2 ori pe luna, ingrasamant lichid pentru plante verzi
Umiditatea aerului: se simte bine in apartamente daca sunt bine aerisite si racoroase
Udare: vara la 2 zile, iarna la 7 zile. Sub 14 grade Celsius, pamantul trebuie sa fie aproape uscat
Transplantare: primavara, daca radacinile plantei au umplut ghiveciul
Cerinte specifice: prefera sa fie cultivata in vase suspendate
Dimensiuni: 40cm in latime si inaltime. Palisata pe un spalier, peste 1m inaltime
Inmultire: se seamana simplu, in aprilie. Prin despartirea tufei planta se prinde greu
Longevitate: peste 10 ani
Daunatori si boli: cosenilele ataca tulpinile si dosul frunzelor. Paianjenii-rosii ataca, uneori, iarna, tot frunzisul
Temperatura indicata: minim 10 grade, maxim 20 grade Celsius
Specii si varietati: Asparagus densiflorus, Meyeri, cu acele stranse ca periile de spalat sticle; frunzisul de Asparagus plumosus este mai fin decat cel de feriga
Sfat: taiati toata tufa la nivelul solului daca planta s-a ingalbenit sau s-a ofilit. Vara, mutati-l pe balcon intr-o jardiniera.
Planta perena, de circa 50-60 cm inaltime, lipsita de tulpina, cu frunze ovale, lucioase, de culoare verde-inchis, care cresc direct dintr-un rizom carnos. Nervurile frunzelor sunt proeminente si paralele. Florile de culoare violet apar la suprafata solului langa baza frunzelor, dar acest lucru se intampla foarte rar in cultura de interior.
Ingrijire: Aspidistra elatior este o planta cu o durata de viata foarte mare, insa are un ritm de dezvoltare foarte lent. Se dezvolta bine in locuri semiumbrite sau umbrite, expunerea la razele directe ale soarelui provocand arsuri pe frunze. Se uda moderat, lasand pamantul sa se usuce intre doua udari (excesul de apa provoaca putrezirea radacinilor). Solul trebuie sa fie bogat in elemente nutritive si cu un bun drenaj. Din primavara si pana in toamna, se poate administra lunar un ingrasamint lichid pentru plante cu frunze verzi. In perioada de vara se recomanda stergerea frunzelor de praf cu o carpa umeda si pulverizarea acestora cu apa. Pe durata iernii planta nu trebuie expusa la temperaturi mai mici de 5°C iar udarile se vor rari. Transplantarea se poate face primavara devreme, numai in cazul in care frunzele au ocupat tot spatiul din ghiveci.
Feriga a carei tufa are forme variate. Origine: Asia, Africa, Australia.
Frunze: compacte, verde-stralucitor, formand o rozeta in palnie, sau fine, dantelate, spumoase. Nervura principala bruna, puternic marcata.
Flori: —
Lumina: nu le prieste lumina directa, trebuie sa stea la minimum 3 m distanta de o fereastra orientata spre sud.
Pamant: mranita pentru plante verzi, turba aurie si pamant de ericacee, in parti egale.
Ingrasamant: mai-septembrie, o data la 15 zile, ingrasamant lichid pentru plante verzi.
Umiditatea aerului: cat mai ridicata. Trebuie stropita, iarna, de 2 ori pe zi.
Udare: vara, la 2-3 zile. Cand temperatura scade, aportul de apa trebuie redus. larna, la 16-18°C in casa, udati-o bine o data la 8 zile.
Transplantare: anual, primavara. Ii plac vasele largi.
Cerinte specifice: umiditatea stagnanta este daunatoare, mai ales in mijlocul palniei de frunze de la Asplenium nidus.
Dimensiuni: 30-90 cm inaltime si diametru.
Inmultirea: dificila; se seamana sporii, in minisere, pe pat cald, in februarie-martie.
Longevitate: 3-10 ani.
Daunatori si boli: cosenilele ataca, de preferinta, nervura centrala si fata inferioara a frondelor. Tratati-o preventiv, dar nu cu preparate uleioase.Specii Asplenium bulbiferum are bulbi care se inradacineaza la contactul cu soIul; Asplenium nidus are frunze late care formeaza o cupa ampla.
Sfat: toate speciile de asplenium se dezvolta bine Intr-o baie cu geam mai ales daca sunt puse in vase suspendate.
Abutilon are peste o sută de specii. Sunt arbuşti viguroşi care ating 1,5 m înălţime în ghiveci, şi chiar mai mult, cultivaţi în vase mari sau în pământ. Au câteva ramuri subţiri ce poartă frunze de diferite mărimi, adesea împestriţate cu galben şi cu marginea crestată.Florile, fie singure, fie grupate, se dezvoltă sub axila frunzei şi înfloresc în timpul verii şi al toamnei; atârnă, au formă de clopoţel şi culoarea de la alb la roşu, trecând prin galben, portocaliu şi roz.
Răsădirea se execută în martie sau aprilie, imediat după ce vegetaţia se trezeşte la viaţă, utilizând compost pentru ghivece adiţionat cu fertilizant. Abutilon absoarbe imediat toate elementele nutritive prezente în sol, aşa încât, mai ales când creşterea este mai intensă, hrăniţi planta cu un fertilizant lichid adăugat în apa de udat la fiecare două săptămâni. Datorită creşterii şi ramificării rapide, în primăvară, tăiaţi crenguţele laterale la jumătate din lungime şi susţineţi tulpina legând-o de un suport. La începutul toamnei, când creşterea se încetineşte, mai tăiaţi o dată ramificaţiile principale laterale, tot la jumătate din lungime, pentru a stimula înfrunzirea viitoare a plantei. Primăvara şi vara Abutilon trebuie udat des; pământul din ghiveci nu trebuie să fie niciodată complet uscat între două udări, iar când este cald stropiţi frunzele în fiecare zi. Toamna şi iarna udaţi doar cât trebuie pentru a păstra umed compostul din vas; asiguraţi o temperatură de minimum 5°C şi suspendaţi orice fertilizare până primăvara, când vegetaţia se trezeşte la viaţă.
Abutilon se poate înmulţi prin butăşire în perioada martie-aprilie. Prelevaţi vlăstari lungi de 12-15 cm şi plantaţi-i într-o răsadniţă nisipoasă într-un loc cald şi aerisit; vor face rădăcini cam în două săptămâni. Când plăntuţele pot fi manevrate, puneţi-le în ghivece cu diametrul de 7 cm. În comerţ se găsesc şi seminţe, ce se plantează în martie-aprilie la 6 cm adâncime, în vase cu compost special pentru semănături. Puneţi-le la germinat la o temperatură de 15-20°C.
Pericole şi precauţii.
Singura problemă care necesită atenţie este reprezentată de păduchele-verde care, în caz de infestare se combate cu un insecticid sistemic. Dacă alegeţi combaterea biologică, stropiţi din timp planta cu jeturi de apă cu săpun neutru. Un alt pericol îl reprezintă tăierile exagerate; ele pot provoca stricăciuni plantei aşa încât tăiaţi mlădiţele doar toamna şi primăvara, numai la jumătate.
Abutilon megapotamicum are flori cu petale galbene care se desfac din caliciul umflat de culoare roşu-viu. Abutilon pictum este un arbust cu frunze mereu verzi, originar din Brazilia, care produce flori în formă de clopoţei, ce atârnă, de culoare galben-portocalie cu vinişoare roşu-închis. Abutilon thompsonii are frunze verzi, uneori puternic pătate cu alb şi flori brun-roşcate. Abutilon vitifolium are frunze verzi catifelate şi flori plate până la 2,4 m înălţime.
Crinii africani au frunze robuste, ca nişte panglici şi căzătoare, în general mereu verzi. Florile, care înfloresc din iulie până în septembrie şi care ating apogeul în plină vară, sunt în formă de clopoţel. Culoarea lor variază de la albastru deschis la albastru închis cu nuanţe de violet, dar se pot întâlni şi crini africani albi. Aceste plante se adaptează uşor cultivării în vase şi cresc viguros fie la adăpostul unei sere, fie într-o curte interioară.
La sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie se pot planta noile plante în ghiveci sau direct în pământ. Compostul trebuie să fie de pământ gras ; pentru a obţine rezultate şi mai bune se pot amesteca trei părţi de humus cu o parte de turbă şi una de nisip. Rădăcinile trebuie îngropate la o adâncime de 8 cm şi nu trebuie să se planteze mai mult de un crin într-un ghiveci cu un diametru de 20 cm şi nu mai mult de doi într-unui de 25 cm. Terenul trebuie să fie stropit moderat până la apariţia noilor muguri, apoi trebuie menţinut umed. Pentru a se obţine o înflorire abundentă este indispensabil să se administreze puţin fertilizant înainte ca bobocii să apară. În regiunile reci Agaphantus trebuie să fie aşezaţi într-un loc ferit în timpul iernii. Deosebit de importantă este protejarea rădăcinilor, care trebuie să rămână aproape uscate în perioada cuprinsă între sfârşitul lui septembrie şi martie. Dacă sunt lăsate afară, pot fi acoperite cu un strat de ferigi, frunze uscate sau turbă.
Crinii africani se pot înmulţi şi prin însămânţare, dar cea mai bună metodă este diviziunea mănunchiurilor de rădăcini-tuberculi în martie-aprilie. Înmulţirea prin seminţe necesită doi ani înainte ca florile să apară şi adesea ele pot avea culori mixte.Agapanthus africanus este o plantă rară, veşnic verde, cu flori de culoare albă sau albastru-purpuriu. Specie cu frunze căzătoare, Agapanthus campanulatus atinge înălţimea de 60-90 cm şi are frunze grase şi inflorescenţă de culoare albastru-deschis. Hibrizii săi sunt mult mai trainici faţă de celelalte Agapanthus şi au umbele de flori albe cu nuanţe de albastru în vârful tulpinii. Agapanthus inapertus este o specie cu flori căzătoare, de origine sud-africană, cu flori albastre, care se sprijină pe o tulpină rigidă. Agapanthus "Bressingham White", înaltă de circa 90 cm, are inflorescenţe umbeliforme cu flori de un alb strălucitor.
Genul Aloe grupează circa 200 specii. Multe provin din Madagascar, Arabia şi Africa şi sunt, toate, plante suculente, adică înmagazinează apă pentru a supravieţui perioadelor de secetă, tipice zonelor din care provin. La unele specii, frunzele sunt spinoase sau cu dinţi sub formă de cârlig pe margine, în timp ce altele sunt în totalitate lipsite de spini protectori. La fiecare dintre ele, frunzele sunt reunite la bază într-o rozetă. În perioada cuprinsă între martie şi septembrie, în funcţie de specie şi de varietate, Aloe dezvoltă o tulpină lungă şi subţire în vârful căreia vor apărea florile, tubulare sau sub formă de clopoţei, aşezate în racem.
Condiţiile cele mai propice pentru cultivarea de Aloe sunt locurile aerisite, dar ferite de vânt, nu în plin soare, dar la lumină. Pentru a evita ca apa să se strângă la baza frunzelor cărnoase, udarea trebuie să fie regulată, dar nu excesivă. Din aprilie până în septembrie este bine să folosiţi un îngrăşământ lichid pentru a fertiliza plantele o dată pe lună. În fiecare primăvară răsădiţi planta, întotdeauna la aceeaşi adâncime, în ghivece de diametru din ce în ce mai mare, folosind un compost foarte nisipos care, pentru a uşura drenajul, poate fi acoperit cu pietriş. Toamna şi iarna răriţi progresiv udarea, fără a lăsa planta complet uscată. Aşezaţi-o într-un loc luminos şi, când este posibil, chiar la soare.
Originar din Africa de Sud, Amaryllis are flori graţioase de culoare roz, care adesea sunt confundate cu cele ale crinului amarilid, aparţinând aceleiaşi familii, dar mai potrivit pentru cultivarea în apartament. Amaryllis, însă, este mai rezistent. Este apreciat ca plantă de grădină sau de seră. Acest gen este format dintr-o singură specie, Amaryllis belladonna, din care au fost selecţionate numeroase şi foarte frumoase varietăţi. Tulpinile roşiatice, lungi de 60 cm, susţin flori (10-15 cm) în formă de pâlnie, care se deschid numai după ce cad toate frunzele. Bulbii otrăvitori nu trebuie lăsaţi la îndemâna copiilor.
De culoare roşie, albă, roz, mov şi albastru, anemonele se prezintă într-o gamă variată de culori. Sunt flori "vesele", ieftine şi au o durată lungă de viaţă. Specia cea mai cunoscută este Anemone coro-naria, care poate fi cultivată în aer liber, în locuri ferite. Sunt, apoi, anemonele japoneze, plante foarte rezistente şi elegante, ce se folosesc adesea la bordurile mixte.
Plante erbacee perene, speciile genului Aquilegia se pot răspândi singure prin seminţe. Variază ca înălţime între 60 şi 90 cm şi au flori albastre, albe, galbene sau bicolore, de forma unei pâlnii, prevăzute cu un pinten caracteristic. Frunzele sunt trilobate, iar culoarea lor variază de la verde la gri.
Aceste plante oferă o înflorire abundentă în timpul primăverii. Au nevoie de un teren foarte fertil şi trebuie udate din belşug, fără ca apa să băltească. O dată pe lună, administraţi-le o mână de gunoi de grajd bine macerat sau alt fertilizant. Primăvara înfloresc de obicei plantele obţinute din seminţe, dar înflorirea poate să aibă loc la începutul verii. Nu întotdeauna plantele reproduse prin seminţe sunt identice cu planta-mamă; aceasta se întâmplă de obicei la cele cu flori duble, pe care mai bine le înmulţim prin divizarea tufelor. Pe timpul iernii, anotimp de repaus pentru Aquilegia, tăiaţi florile veştejite şi ramurile prea lungi, reduceţi udarea la una singură pe săptămână şi nu mai fertilizaţi.
Gen care cuprinde circa 250 specii de plante anuale, bianuale, perene şi subarbuşti, răspândite în multe regiuni din emisfera boreală, mai ales în America de Nord. Sunt plante potrivite pentru grădinile pietroase sau borduri. Vara şi toamna produc inflorescenţe sub formă de capitul, foarte potrivite ca flori de tăiat. Câteva specii arbustive provin din Africa de Sud.
Genului Aucuba îi aparţin trei specii de plante de origine asiatică, potrivite mai ales pentru terase şi grădini aşezate la umbră sau, oricum, nu expuse direct razelor de soare. Florile feminine şi cele masculine sunt purtate de plante diferite, iar pentru a obţine bacele trebuie să se planteze alături un individ masculin şi unul feminin, pentru a favoriza polenizarea. Adunate în ciorchine, bacele de coloare roşie sunt foarte decorative şi pot să rămână pe plantă toată iarna.
