Bambus Graminee ale carei ramificatii paroase, lignificate, au niste umflaturi uimitoare.
Origine: Asia subtropicala.
Frunze: 4-7 cm, persistente, liniare, fine, cu textura de hartie.
Flori: bambusii infloresc foarte rar.
Lumina: puternica, evitand totodata soarele direct intre orele 11-17, vara.
Pamant: pamant adevarat, mranita si nisip de rau.
Ingrasamant: in iunie si septembrie, foarte putin ingrasamant organic. In aprilie, un ingrasamant pentru gazon.
Umiditatea aerului: vaporizati cu apa, zilnic.
Udare: 2-5 zile, in functie de temperatura. Apa nu trebuie sa stagneze sub ghiveci.
Transplantare: la fiecare 3 ani, intr-un ghiveci larg.
Cerinte specifice: puneti ghiveciul pe un platou umplut cu puzzolane, mentinand permanent umiditatea. Nu-l tundeti (este o iarba).
Dimensiuni: 30-50 cm inaltime, in forma de bonsai.
Inmultire: separarea, primavara, a unei bucati din rizom cu o ramura de 2 ani.
Longevitate: peste 40 ani,pentru bonsai.
Daunatori si boll: cosenile-fainoase.
Specii si varietati: Bambusa ventricosa cu tulpini inelate si noduri umflate.
Sfat: taiati mladitele care ies din pamant, anual, primavara.
Bambusa vulgaris Bambus de interior
Graminee vivace, rizomatoasa, cu tulpini lemnoase, noduroase.
Origine: regiunile tropicale.
Frunze: lunguiete, lanceolate, ascutite.
Flori: spicele galbene-verzi, foarte rare, sunt urmate de uscarea ramurilor.
Lumina: are nevoie de o fereastra mare orientata spre sud. Cultivati-I in veranda.
Pamant: pamant de gradina, mranita, turba, fertilizant.
Ingrasamant: cand schimbati pamantul si ghiveciul; la un vas de 25 cm diametru, o lingura de ingrasamant granulat.
Umiditatea aerului: in perioada de vegetatie, stropiti frunzele de 2 ori pe saptamana; iarna, la peste 10grade C, zilnic.
Udare: iarna, la 15 zile. Din mai pana in decembrie, un bambus de 1,50 m inaltime are nevoie de 10I de apa saptamanal.
Transplantare: anual, in martie-aprilie.
Cerinte specifice: Vara, scoateti-I In gradina. larna, daca aerisiti bine, frunzele nu se vor ingalbeni.
Dimensiuni: in ghiveci, 1,50-2 m.
Inmultire: prin divizarea rizomilor, toamna.
Longevitate: in ghiveci nu traieste mai mult de 5 ani.
Daunatori si boli: —
Specii si varietati: Bambusa ventricosa are intrenoduri decorative, scurte si ingrosate la mijloc.
Sfat: taiati tulpinile uscate pentru a inlesni aparitia altora.
Begonia cu frunze In functie de partea decorativa, aceste plante se impart in doua mari categorii : begonia de frunze si begonia de flori, iar in functie de forma radacinilor ele se pot categorisii in plante cu radacini rizomatoase(cu rizomi), cu radacini tuberculate(cu tuberculi) sau cu radacini fasciculate (fibroase).Florile acestor plante sunt colorate in functie de specie in alb, roz, corai sau rosu, asezate in ciorchini sunt nesemificative ca valoare decorativa.
Vara, Begonia necesita amplasare intr-un spatiu luminos, ferita de razele soarelui (pentru ca le arde frunzele) si de curentii de aer, in medii cu temperatura ridicara 20-25 gr.C. si cu umiditatea atmosferica deasemenea ridicata( 85% ).
Este recomandata o udare moderata (la 2-3 zile) numai pe marginea ghiveciului, fara a se stropi frunzele cu apa (pamantul trebuie sa fie umed, nu imbibat, pentru ca nu suporta apa in exces, planta moare). Begonia prefera o orientare spre est, desi se poate adapta si la alte pozitionari. Primavara necesita tunderea tulpinilor pentru a avea un aspect compact , schimbarea la 2 ani a substratului si atunci cand este cazul transplantarea intr-un ghiveci mai mare cu un substratul dintr-un un amestec alcatuit din pamant de frunze, pamant de telina, mranita si nisip.
Anual la sfarsitul lunii februarie, inceputul lui martie, pentru a reda vigoarea si forma regulata, Begonia se aranjeaza prin taierea unor parti din ramuri.
Bertolonia maculata Bertolonia
Planta vivace, erbacee, scunda, taratoare, cu tulpini carnoase; formeaza o rozeta.
Origine: sudul Braziliei. In Europa a fost adusa in 1850.
Frunze: lungi de 15 cm, paroase, cordiforme, argintii in zona nervurilor.
Flori: corolele au 2 cm diametru, sunt roz-purpurii, dispuse in ciorchini; apar toamna si se deschid dimineata.
Lumina: asezati bertolonia la o fereastra cu orientare sud/sud-vest, acoperita cu o perdea din voal.
Pamant: turba aurie, pamant de frunze, nisip de rau, inparti egale.
Ingrasamant: din aprilie-septembrie, lunar, cate o doza de ingrasamant pentru plante verzi.
Umiditatea aerului: bertoloniile au nevoie in permanenta de o umiditate tropicala. Nu pot fi tinute in casa. Se dezvolta bine in miniserele destinate orhideelor sau intr-un terariu.
Udare: in perioada de crestere, udati-le imediat cand 1 cm din substrat este uscat. Nu udati frunzele, pentru ca mucegaiesc rapid.
Transplantare: la 3 ani.
Cerinte specifice: nu le udati cu apa rece nededurizata.
Dimensiuni: 20 cm inaltime, 30 cm diametrul rozetei.
Inmultire: butasii de tulpina se pot fasona usor, din decembrie pana in martie; tinuti la 25°C, se prind usor.
Longevitate: in apartament, 1-2 luni, in sera calda, 3-4 ani.
Daunatori si boli: frunzele udate fac fainare ori mucegai-cenusiu.
Specii si varietati: Bertolonia x hautteana are nervurile albe; frunzele verde-stralucitor ale Bertoloniei marmorata sunt stropite cu alb.
Sfat: puneti ghiveciul peste un altul, pentru ca frunzele sa nu se târasca pe mobile sau, cel mai bine, suspendati planta.
Billbergia spp. poreclita „Lacrimile ingerului”, face parte din marea familie a Bromeliaceaelor. Este o planta mereu verde, apreciata pentru frunzele sale lineare, frumoas curbate, ce pleaca de la un punct central pentru a se dezvolta in sus. Floara sa rosie, in forma de potir, izvoraste din mijlocul frunzelor, in varful tijei drepte si lungi.
In tarile Americii de Sud, de unde sunt originare, Bromeliaceaele cresc atasate de arbori, mentinute de ramurile acestora prin radacinile lor, absorbind hrana din materialul in descompunere acumulat in propriul „canal” central.
Este vorba de o caracteristica a plantelor epifite care taiesc lipite de copaci, in aceste mari paduri tropicale. Nu sunt plante-parazit, deoarece se hranesc din aceasta matrie in descompuene, provenite din frunzele proprii lipsite de viata. O alta caracteristica a acestor Bromeliaceae este ca tariesc in umbra, fara a avea nevoie de lumina directa a soarelui, preferand un pH acid, furnizat de turba si pamantul specific padurilor tropicale.
Spre deosebire de alte plante, ale caror frunze trebuie ferite de apa, Billbergia prefera umezeala din aer si apa care sa cada direct pe frunze. Dar solul plantei nu trebuie udat prea des. in ambientul sau natural, apa de ploaie vine prelinsa de-a lungul frunzelor in „canalul” central al plantei care indeplineslte astfel functia de rezervor.
Blechnum gibbum sau Lomaria ...
Feriga ce formeaza o tufa compacta si poate deveni cateodata arborescenta, cu tulpina scurta.
Origine: Noua Caledonie, America de Sud.
Frunze: frondele de 50 cm lungime, penate, puternic divizate, sunt purtate de petioluri acoperite de solzisori negri.
Flori: —
Lumina: instalati feriga la circa 1 m de o fereastra orientata spre sud-est.
Pamant: pamant de gradina, turbo aurie, pamant de frunze si fertilizant organic.
Ingrasamant: in primavara-vara, o data la 10 zile, turnati pe substratul umed o jumatate de doza de ingrasamant lichid pentru plante verzi.
Umiditatea aerului: foarte ridicata, peste 60%. Este bine ca planta sa stea intr-o baie luminoasa ori in bucatarie, deasupra chiuvetei. Nu stropiti feriga: asezati-o pe un strat de pietris umed in permanenta.
Udare: vara, din 3 in 3 zile.
Transplantare: la 2 ani, primavara. Cerinte specifice: temperatura peste 16 °C.
Dimensiuni: 60-80 cm inaltime si tot atata in etalarea frondelor. Tulpina atinge 1 m.
Inmultire: dificila. Se seamana sporii, la maturitate, in nisip si turba, in minisera (25°C) ori pe pat cald.
Longevitate: in apartamente, cateva luni, in sere, mai multi ani.
Daunatori si boli: —
Specii si varietati: Blechnum brasiliense are frondele adanc divizate; Blechnum spicant, rustica, se cultiva in gradina ori in bac, la umbra.
Sfat: puneti feriga langa o fantana sau un bazin pentru a avea in permanenta umezeala.
Bowiea volubilis Boviea
Planta grasa, bizara, din familia liliacee, ce formeaza un bulb mai mult sau mai putin ingropat in pamant.
Origine: Africa de Sud.
Frunze: efemere si minuscule (1 mm), apar in momentul intrarii in vegetatie a plantei, apoi cad imediat ce se dezvolta tulpinile verzi, foarte fine, spiralate, defoliate.
Flori: vara, diurne, cu 6 petale alb-verzui greu observabile.
Lumina: vie, dar nu soare direct.
Pamant: mranita standard pentru cactee.
Ingrasamant: in timpul perioadei vegetative, de 1-2 ori ingrasamant pentru cactee diluat.
Umiditatea aerului: aer uscat, in special iarna.
Udare: la 10 zile, dupa ce au aparut tulpinile.
Transplantare: primavara, la 2 ani.
Cerinte specifice: cativa araci permit ramurilor volubile sa se desfasoare in voie.
Dimensiuni: in ghivece, pana la 2 m lungime.
Inmultire: transplantarea bucatilor de bulbi taiate. Primavara, prin seminte, la 22°C.
Longevitate: mai mult de 10 ani, cele mai groase exemplare, cu un bulb ciudat, fiind si cele mai decorative.
Daunatori si boli: paduchi si cosenile.
Specii si varietati: Bowiea volubilis formeaza un „pseudobonsai" foarte decorativ.
Sfat: acoperiti substratul cu un pat de nisip de rau, pentru a evidentia partea aeriana, verde a bulbului. Bulbul nu trebuie sa stea in apa, pentru ca putrezeste.
Bignonia Genul Bignonia cuprinde specii căţărătoare, caracterizate prin flori mari galbene sau galben-portocalii, de formă tubulară, campanulate şi inegale. Fructul este o capsulă bivalvă. Unele varietăţi se deosebesc prin tipul frunzelor, compuse sau simple. La cele cu frunze compuse asistăm la apariţia cârceilor, cu sau fără ventuze, cu care plantele se agaţă de suport.Bignoniile se cultivă în aer liber mai ales în regiunile cu climă blândă; în regiunile mai reci pot fi aşezate pe balcoane sau în grădini doar vara. Sunt plante mai degrabă delicate, care trebuie să fie aşezate în locuri ferite de curenţi de aer rece. Preferă straturi de pământ argilos, bogate în substanţe organice şi necesită udări regulate în timpul sezonului vegetativ (primăvara-vara). Pentru a stimula creşterea ramurilor laterale pe care se realizează înflorirea, tăiaţi ramurile uscate şi scurtaţi-le pe cele prea dezvoltate în fiecare primăvară. Iarna nu lăsaţi ghivecele afară şi păstraţi stratul de pământ puţin umed.În cea mai mare parte, speciile cu frunze compuse le au pe acestea formate din două mici frunze şi un cârcel. Bignonia capreolata, nord-americană, înaltă de până la 5 m, are flori de primăvară roşii-portocalii, reunite în cime pedunculare (nu suportă temperaturi mai mici de 5-7°C). Bignonia carolinae are ramuri lungi de 50-80 cm şi flori alb-roz cu interiorul galben-deschis. Bignonia chamberlaynii, braziliană, este o specie viguroasă, cu frunzele formate din trei mici frunze ovale sau câte două mici frunze şi un cârcel, şi cu flori galben-aurii. Originară din Argentina. Bignona speciosa are flori mari, tubulare, de culoare liliachie cu pete purpurii. Bignonia venusta se evidenţiază prin abundenţa de flori portocalii în inflorescenţe care atârnă. Printre speciile cu frunze simple, Bigonia magnifica, originară din Columbia, se remarcă prin frunzele oval-eliptice şi prin florile reunite în racem compus, cu nuanţe de la liliachiu la roşu-purpuriu.
Bougainvillea - Buganvilea Originară din Brazilia subtropicală şi cultivată în mod obişnuit în regiunile de coastă mediteraneene, speciile genului Bougainvillea prezintă tulpini şi ramuri lemnoase şi spini ascuţiţi la maturitate, în vârful ramurilor se dezvoltă inflorescenţe în formă de racem compus, cu flori mici înconjurate de bractee subţiri ca hârtia, foarte frumoase, care ies în evidenţă contrastând cu frunzele lucioase, de culoare verde-închis.În regiunile cu climă blândă, este posibilă cultivarea direct în pământ, în timp ce în zonele reci trebuie să o ţinem în ghiveci şi să o protejăm în timpul iernii. Pe tot parcursul anului oferiţi plantei multă lumină, dar vara aşezaţi-o într-un loc unde se poate bucura de razele directe de soare. Suportă şi temperaturi de peste 21 °C. Când rădăcinile umplu complet vasul, replantaţi-o la început de primăvară într-un pământ fertil. Când sunt adulte, pot atinge şi 1,8 m înălţime, de aceea primăvara trebuie tăiate cam la o treime. Udaţi-le de 2-3 ori pe săptămână, cât să fie suficient ca să se menţină pământul umed, dar evitaţi formarea bălţilor de apă. Vara, pentru a încuraja înflorirea şi producerea bracteelor, de două ori pe săptămână cu un îngrăşământ potasic. Toamna şi iarna lăsaţi pământul să se usuce aproape complet între o udare şi alta. Aceste plante pot suporta temperaturi de sub 7°C fără ca rădăcinile să sufere, dar riscă să-şi piardă frunzele. În aceste cazuri este bine să tăiaţi ramurile şi să aşezaţi plantele într-un loc bine luminat şi aerisit.Butaşii se recoltează în martie sau aprilie din mlădiţe tinere, având la bază o porţiune lemnoasă. După ce aţi tratat cu hormoni rizogeni partea tăiată, aşezaţi butaşii într-o răsadniţă la o temperatură de 21-24°C într-un compost amestecat cu nisip. Oferiţi-le iluminare indirectă, o umiditate ridicată şi acoperiţi răsadniţa cu o folie de plastic transparentă. După ce le-au dat rădăcinile (după circa 8 săptămâni), plantaţi butaşii într-un compost fertil.
Buxus Datorită adaptabilităţii sale deosebite, Buxus este un arbust foarte apreciat. Cultivarea sa este relativ simplă, deoarece se adaptează oricărui tip de sol, atât celor fertile, bogate în humus cât şi celor sărace şi calcaroase; în plus, suportă foarte bine atât expunerea directă la soare cât şi penumbra permanentă. Este des folosit ca gard viu şi borduri. În timp, poate atinge dimensiunea unui mic pom. Prezintă o coroană compactă de culoare verde-intens, compusă din mici frunze opuse, ovale, coriacee şi persistente. În aprilie produce flori galbene, nesemnificative, cu un miros puţin plăcut. Lemnul, de culoare gălbuie, tare şi greu, este foarte căutat datorită valorii sale comerciale deosebite.Dacă veţi cultiva planta în ghiveci, la începutul primăverii înlocuiţi stratul superficial de pământ (5-10 cm) cu compost proaspăt şi, pentru a favoriza o creştere viguroasă, administraţi apă amestecată cu fertilizant lichid, măcar de două ori pe lună. În timpul perioadei vegetative, menţineţi terenul umed, dar nu foarte ud. Dacă veţi cultiva Buxus direct în pământ şi doriţi să formaţi un gard viu, aranjaţi butaşii care au dat rădăcini, la o distanţă de 30 cm unul de altul. Pentru a stimula ramificarea, tăiaţi lăstarii principali la o treime din lungime. La încetarea înfloririi efectuaţi o tăiere drastică: sunt arbuşti care suportă foarte bine modelarea formei lor. Gardul viu trebuie să fie tăiat în mod regulat, pentru a favoriza îndesirea. Suportă bine frigul, dar reduceţi udatul în timpul iernii.După cum indică şi numele lui ştiinţific, Buxus balearica este originar din insulele Baleare. Poate atinge 5 m înălţime şi are frunze mari cu flori albe. Buxus microphylla var. japonica este un arbust cu frunze strălucitoare, de culoare verde-albastră. Buxus sempervirens, cu creştere foarte lentă, are frunze ovale de culoare verde-închis strălucitor.
Berberis - Dracilă Gen care cuprinde circa 450 specii de plante cu aspect arbustiv, spinoase, cu frunze mereu verzi sau căzătoare, originar din zonele boreale, din Africa de Nord şi tropicală şi din America de Sud. Preferă soluri stâncoase, în zonele montane. Frunzele, lineare, ovate sau subovate, sunt reunite în mici grupuri, asemănătoare rozetelor. Florile, sferice sau în formă de cupă, au petalele şi sepalele galbene.Speciile mereu verzi sunt apreciate pentru frunziş, iar cele cu frunze căzătoare pentru aspectul multicolor al frunzelor pe timpul toamnei şi pentru ciorchinii de bace în culori vii, care în general rezistă pe ramuri până iarna. Unele specii şi hibrizii lor formează frumoase garduri vii, fiind potrivite şi pentru spaţii reduse. Sunt plante simplu şi uşor de cultivat, cu excepţia unor specii sud-americane.Plantele Berberis cresc în orice fel de sol bine drenat, la soare sau parţial la umbră. Speciile cu frunze mereu verzi trebuie plantate în septembrie-octombrie sau în martie-aprilie, iar cele cu frunze căzătoare, din octombrie până în martie. Pentru formarea gardurilor vii se folosesc plante înalte de 30-40 cm, aşezate la o distanţă de 45-60 cm. Pentru a obţine un aspect compact, este necesar să se taie partea superioară a tuturor lăstarilor. Operaţia trebuie repetată o dată pe an la speciile cu frunze mereu verzi, după ce au înflorit, şi în august-septembrie, pentru cele cu frunze căzătoare. Când se cultivă izolate, nu este necesară o tăiere regulată, trebuie doar tăiate tulpinile îmbătrânite la nivelul solului sau al unei ramuri noi.
Bauhinia - Bauinia Genul Bauhinia cuprinde arbori şi arbuşti cu frunze mereu verzi sau căzătoare, în funcţie de specie sau de zona de cultivare. Răspândite în toate regiunile tropicale, au ramuri mai mult sau mai puţin spinoase, din lemn dur şi flori alterne, simple şi adesea bilobate. În timpul verii, florile unor specii (cu cinci petale din care cea superioară mult mai mare) se pot admira doar în timpul serii. Sunt considerate foarte decorative pentru forma insolită a frunzelor şi prin înflorirea lor originală.
Bauhinia grandiflora provine din Argentina şi din Uruguay; este specia care se adaptează cel mai bine climei noastre. Poate rezista la temperaturi până la 6°C şi este, în special, recomandată pentru terase şi balcoane. Are frunze căzătoare, bilobate, verzi-gălbui, cu nervuri principale pronunţate. Florile care apar din iulie până în septembrie, sunt numeroase şi aşezate la extremitatea ramurilor. Înfloresc în zori şi se închid înspre amiază, când cad petalele; a doua zi reapar cu o nouă înflorire. Bauhinia purpurea, originară din India şi din China, are frunze căzătoare, scorţoase, bilobate şi în formă de inimă la bază. Pentru a înflori are nevoie de zone cu o climă blândă. Bauhinia tomentosa are frunze ovale şi flori galbene, cu un puf roşu pe petale, care dă florilor un minunat aspect catifelat.
În timpul primăverii şi verii planta trebuie pusă la adăpost de frig şi la soare. Terenul trebuie să fie uşor şi bogat în materii organice, pentru a favoriza o bună dezvoltare. În momentul plantării definitive, se recomandă administrarea unui îngrăşământ organic (bălegar) bine macerat. În timpul verii udaţi abundent planta, fără ca totuşi apa să băltească. Înainte de perioada de repaus pe timpul iernii, când planta pierde frunzele, răriţi udatul. La sfârşitul iernii, în februarie-martie, tăiaţi ramurile în plus şi reduceţi coroana.
Mier Feb 01, 2012 9:27 pm Scris de 
Graminee ale carei ramificatii paroase, lignificate, au niste umflaturi uimitoare.
Origine: Asia subtropicala.
Frunze: 4-7 cm, persistente, liniare, fine, cu textura de hartie.
Flori: bambusii infloresc foarte rar.
Lumina: puternica, evitand totodata soarele direct intre orele 11-17, vara.
Pamant: pamant adevarat, mranita si nisip de rau.
Ingrasamant: in iunie si septembrie, foarte putin ingrasamant organic. In aprilie, un ingrasamant pentru gazon.
Umiditatea aerului: vaporizati cu apa, zilnic.
Udare: 2-5 zile, in functie de temperatura. Apa nu trebuie sa stagneze sub ghiveci.
Transplantare: la fiecare 3 ani, intr-un ghiveci larg.
Cerinte specifice: puneti ghiveciul pe un platou umplut cu puzzolane, mentinand permanent umiditatea. Nu-l tundeti (este o iarba).
Dimensiuni: 30-50 cm inaltime, in forma de bonsai.
Inmultire: separarea, primavara, a unei bucati din rizom cu o ramura de 2 ani.
Longevitate: peste 40 ani,pentru bonsai.
Daunatori si boll: cosenile-fainoase.
Specii si varietati: Bambusa ventricosa cu tulpini inelate si noduri umflate.
Sfat: taiati mladitele care ies din pamant, anual, primavara. 
Bambus de interior
Graminee vivace, rizomatoasa, cu tulpini lemnoase, noduroase.
Origine: regiunile tropicale.
Frunze: lunguiete, lanceolate, ascutite.
Flori: spicele galbene-verzi, foarte rare, sunt urmate de uscarea ramurilor.
Lumina: are nevoie de o fereastra mare orientata spre sud. Cultivati-I in veranda.
Pamant: pamant de gradina, mranita, turba, fertilizant.
Ingrasamant: cand schimbati pamantul si ghiveciul; la un vas de 25 cm diametru, o lingura de ingrasamant granulat.
Umiditatea aerului: in perioada de vegetatie, stropiti frunzele de 2 ori pe saptamana; iarna, la peste 10grade C, zilnic.
Udare: iarna, la 15 zile. Din mai pana in decembrie, un bambus de 1,50 m inaltime are nevoie de 10I de apa saptamanal.
Transplantare: anual, in martie-aprilie.
Cerinte specifice: Vara, scoateti-I In gradina. larna, daca aerisiti bine, frunzele nu se vor ingalbeni.
Dimensiuni: in ghiveci, 1,50-2 m.
Inmultire: prin divizarea rizomilor, toamna.
Longevitate: in ghiveci nu traieste mai mult de 5 ani.
Daunatori si boli: —
Specii si varietati: Bambusa ventricosa are intrenoduri decorative, scurte si ingrosate la mijloc.
Sfat: taiati tulpinile uscate pentru a inlesni aparitia altora. 
In functie de partea decorativa, aceste plante se impart in doua mari categorii : begonia de frunze si begonia de flori, iar in functie de forma radacinilor ele se pot categorisii in plante cu radacini rizomatoase(cu rizomi), cu radacini tuberculate(cu tuberculi) sau cu radacini fasciculate (fibroase).Florile acestor plante sunt colorate in functie de specie in alb, roz, corai sau rosu, asezate in ciorchini sunt nesemificative ca valoare decorativa.
Vara, Begonia necesita amplasare intr-un spatiu luminos, ferita de razele soarelui (pentru ca le arde frunzele) si de curentii de aer, in medii cu temperatura ridicara 20-25 gr.C. si cu umiditatea atmosferica deasemenea ridicata( 85% ).
Este recomandata o udare moderata (la 2-3 zile) numai pe marginea ghiveciului, fara a se stropi frunzele cu apa (pamantul trebuie sa fie umed, nu imbibat, pentru ca nu suporta apa in exces, planta moare). Begonia prefera o orientare spre est, desi se poate adapta si la alte pozitionari. Primavara necesita tunderea tulpinilor pentru a avea un aspect compact , schimbarea la 2 ani a substratului si atunci cand este cazul transplantarea intr-un ghiveci mai mare cu un substratul dintr-un un amestec alcatuit din pamant de frunze, pamant de telina, mranita si nisip.
Anual la sfarsitul lunii februarie, inceputul lui martie, pentru a reda vigoarea si forma regulata, Begonia se aranjeaza prin taierea unor parti din ramuri. 
Bertolonia
Planta vivace, erbacee, scunda, taratoare, cu tulpini carnoase; formeaza o rozeta.
Origine: sudul Braziliei. In Europa a fost adusa in 1850.
Frunze: lungi de 15 cm, paroase, cordiforme, argintii in zona nervurilor.
Flori: corolele au 2 cm diametru, sunt roz-purpurii, dispuse in ciorchini; apar toamna si se deschid dimineata.
Lumina: asezati bertolonia la o fereastra cu orientare sud/sud-vest, acoperita cu o perdea din voal.
Pamant: turba aurie, pamant de frunze, nisip de rau, inparti egale.
Ingrasamant: din aprilie-septembrie, lunar, cate o doza de ingrasamant pentru plante verzi.
Umiditatea aerului: bertoloniile au nevoie in permanenta de o umiditate tropicala. Nu pot fi tinute in casa. Se dezvolta bine in miniserele destinate orhideelor sau intr-un terariu.
Udare: in perioada de crestere, udati-le imediat cand 1 cm din substrat este uscat. Nu udati frunzele, pentru ca mucegaiesc rapid.
Transplantare: la 3 ani.
Cerinte specifice: nu le udati cu apa rece nededurizata.
Dimensiuni: 20 cm inaltime, 30 cm diametrul rozetei.
Inmultire: butasii de tulpina se pot fasona usor, din decembrie pana in martie; tinuti la 25°C, se prind usor.
Longevitate: in apartament, 1-2 luni, in sera calda, 3-4 ani.
Daunatori si boli: frunzele udate fac fainare ori mucegai-cenusiu.
Specii si varietati: Bertolonia x hautteana are nervurile albe; frunzele verde-stralucitor ale Bertoloniei marmorata sunt stropite cu alb.
Sfat: puneti ghiveciul peste un altul, pentru ca frunzele sa nu se târasca pe mobile sau, cel mai bine, suspendati planta. 
poreclita „Lacrimile ingerului”, face parte din marea familie a Bromeliaceaelor. Este o planta mereu verde, apreciata pentru frunzele sale lineare, frumoas curbate, ce pleaca de la un punct central pentru a se dezvolta in sus. Floara sa rosie, in forma de potir, izvoraste din mijlocul frunzelor, in varful tijei drepte si lungi.
In tarile Americii de Sud, de unde sunt originare, Bromeliaceaele cresc atasate de arbori, mentinute de ramurile acestora prin radacinile lor, absorbind hrana din materialul in descompunere acumulat in propriul „canal” central.
Este vorba de o caracteristica a plantelor epifite care taiesc lipite de copaci, in aceste mari paduri tropicale. Nu sunt plante-parazit, deoarece se hranesc din aceasta matrie in descompuene, provenite din frunzele proprii lipsite de viata. O alta caracteristica a acestor Bromeliaceae este ca tariesc in umbra, fara a avea nevoie de lumina directa a soarelui, preferand un pH acid, furnizat de turba si pamantul specific padurilor tropicale.
Spre deosebire de alte plante, ale caror frunze trebuie ferite de apa, Billbergia prefera umezeala din aer si apa care sa cada direct pe frunze. Dar solul plantei nu trebuie udat prea des. in ambientul sau natural, apa de ploaie vine prelinsa de-a lungul frunzelor in „canalul” central al plantei care indeplineslte astfel functia de rezervor.
sau Lomaria ...
Feriga ce formeaza o tufa compacta si poate deveni cateodata arborescenta, cu tulpina scurta.
Origine: Noua Caledonie, America de Sud.
Frunze: frondele de 50 cm lungime, penate, puternic divizate, sunt purtate de petioluri acoperite de solzisori negri.
Flori: —
Lumina: instalati feriga la circa 1 m de o fereastra orientata spre sud-est.
Pamant: pamant de gradina, turbo aurie, pamant de frunze si fertilizant organic.
Ingrasamant: in primavara-vara, o data la 10 zile, turnati pe substratul umed o jumatate de doza de ingrasamant lichid pentru plante verzi.
Umiditatea aerului: foarte ridicata, peste 60%. Este bine ca planta sa stea intr-o baie luminoasa ori in bucatarie, deasupra chiuvetei. Nu stropiti feriga: asezati-o pe un strat de pietris umed in permanenta.
Udare: vara, din 3 in 3 zile.
Transplantare: la 2 ani, primavara. Cerinte specifice: temperatura peste 16 °C.
Dimensiuni: 60-80 cm inaltime si tot atata in etalarea frondelor. Tulpina atinge 1 m.
Inmultire: dificila. Se seamana sporii, la maturitate, in nisip si turba, in minisera (25°C) ori pe pat cald.
Longevitate: in apartamente, cateva luni, in sere, mai multi ani.
Daunatori si boli: —
Specii si varietati: Blechnum brasiliense are frondele adanc divizate; Blechnum spicant, rustica, se cultiva in gradina ori in bac, la umbra.
Sfat: puneti feriga langa o fantana sau un bazin pentru a avea in permanenta umezeala. 
Boviea
Planta grasa, bizara, din familia liliacee, ce formeaza un bulb mai mult sau mai putin ingropat in pamant.
Origine: Africa de Sud.
Frunze: efemere si minuscule (1 mm), apar in momentul intrarii in vegetatie a plantei, apoi cad imediat ce se dezvolta tulpinile verzi, foarte fine, spiralate, defoliate.
Flori: vara, diurne, cu 6 petale alb-verzui greu observabile.
Lumina: vie, dar nu soare direct.
Pamant: mranita standard pentru cactee.
Ingrasamant: in timpul perioadei vegetative, de 1-2 ori ingrasamant pentru cactee diluat.
Umiditatea aerului: aer uscat, in special iarna.
Udare: la 10 zile, dupa ce au aparut tulpinile.
Transplantare: primavara, la 2 ani.
Cerinte specifice: cativa araci permit ramurilor volubile sa se desfasoare in voie.
Dimensiuni: in ghivece, pana la 2 m lungime.
Inmultire: transplantarea bucatilor de bulbi taiate. Primavara, prin seminte, la 22°C.
Longevitate: mai mult de 10 ani, cele mai groase exemplare, cu un bulb ciudat, fiind si cele mai decorative.
Daunatori si boli: paduchi si cosenile.
Specii si varietati: Bowiea volubilis formeaza un „pseudobonsai" foarte decorativ.
Sfat: acoperiti substratul cu un pat de nisip de rau, pentru a evidentia partea aeriana, verde a bulbului. Bulbul nu trebuie sa stea in apa, pentru ca putrezeste. 
Genul Bignonia cuprinde specii căţărătoare, caracterizate prin flori mari galbene sau galben-portocalii, de formă tubulară, campanulate şi inegale. Fructul este o capsulă bivalvă. Unele varietăţi se deosebesc prin tipul frunzelor, compuse sau simple. La cele cu frunze compuse asistăm la apariţia cârceilor, cu sau fără ventuze, cu care plantele se agaţă de suport.Bignoniile se cultivă în aer liber mai ales în regiunile cu climă blândă; în regiunile mai reci pot fi aşezate pe balcoane sau în grădini doar vara. Sunt plante mai degrabă delicate, care trebuie să fie aşezate în locuri ferite de curenţi de aer rece. Preferă straturi de pământ argilos, bogate în substanţe organice şi necesită udări regulate în timpul sezonului vegetativ (primăvara-vara). Pentru a stimula creşterea ramurilor laterale pe care se realizează înflorirea, tăiaţi ramurile uscate şi scurtaţi-le pe cele prea dezvoltate în fiecare primăvară. Iarna nu lăsaţi ghivecele afară şi păstraţi stratul de pământ puţin umed.În cea mai mare parte, speciile cu frunze compuse le au pe acestea formate din două mici frunze şi un cârcel. Bignonia capreolata, nord-americană, înaltă de până la 5 m, are flori de primăvară roşii-portocalii, reunite în cime pedunculare (nu suportă temperaturi mai mici de 5-7°C). Bignonia carolinae are ramuri lungi de 50-80 cm şi flori alb-roz cu interiorul galben-deschis. Bignonia chamberlaynii, braziliană, este o specie viguroasă, cu frunzele formate din trei mici frunze ovale sau câte două mici frunze şi un cârcel, şi cu flori galben-aurii. Originară din Argentina. Bignona speciosa are flori mari, tubulare, de culoare liliachie cu pete purpurii. Bignonia venusta se evidenţiază prin abundenţa de flori portocalii în inflorescenţe care atârnă. Printre speciile cu frunze simple, Bigonia magnifica, originară din Columbia, se remarcă prin frunzele oval-eliptice şi prin florile reunite în racem compus, cu nuanţe de la liliachiu la roşu-purpuriu.
Originară din Brazilia subtropicală şi cultivată în mod obişnuit în regiunile de coastă mediteraneene, speciile genului Bougainvillea prezintă tulpini şi ramuri lemnoase şi spini ascuţiţi la maturitate, în vârful ramurilor se dezvoltă inflorescenţe în formă de racem compus, cu flori mici înconjurate de bractee subţiri ca hârtia, foarte frumoase, care ies în evidenţă contrastând cu frunzele lucioase, de culoare verde-închis.În regiunile cu climă blândă, este posibilă cultivarea direct în pământ, în timp ce în zonele reci trebuie să o ţinem în ghiveci şi să o protejăm în timpul iernii. Pe tot parcursul anului oferiţi plantei multă lumină, dar vara aşezaţi-o într-un loc unde se poate bucura de razele directe de soare. Suportă şi temperaturi de peste 21 °C. Când rădăcinile umplu complet vasul, replantaţi-o la început de primăvară într-un pământ fertil. Când sunt adulte, pot atinge şi 1,8 m înălţime, de aceea primăvara trebuie tăiate cam la o treime. Udaţi-le de 2-3 ori pe săptămână, cât să fie suficient ca să se menţină pământul umed, dar evitaţi formarea bălţilor de apă. Vara, pentru a încuraja înflorirea şi producerea bracteelor, de două ori pe săptămână cu un îngrăşământ potasic. Toamna şi iarna lăsaţi pământul să se usuce aproape complet între o udare şi alta. Aceste plante pot suporta temperaturi de sub 7°C fără ca rădăcinile să sufere, dar riscă să-şi piardă frunzele. În aceste cazuri este bine să tăiaţi ramurile şi să aşezaţi plantele într-un loc bine luminat şi aerisit.
Butaşii se recoltează în martie sau aprilie din mlădiţe tinere, având la bază o porţiune lemnoasă. După ce aţi tratat cu hormoni rizogeni partea tăiată, aşezaţi butaşii într-o răsadniţă la o temperatură de 21-24°C într-un compost amestecat cu nisip. Oferiţi-le iluminare indirectă, o umiditate ridicată şi acoperiţi răsadniţa cu o folie de plastic transparentă. După ce le-au dat rădăcinile (după circa 8 săptămâni), plantaţi butaşii într-un compost fertil.
Datorită adaptabilităţii sale deosebite, Buxus este un arbust foarte apreciat. Cultivarea sa este relativ simplă, deoarece se adaptează oricărui tip de sol, atât celor fertile, bogate în humus cât şi celor sărace şi calcaroase; în plus, suportă foarte bine atât expunerea directă la soare cât şi penumbra permanentă. Este des folosit ca gard viu şi borduri. În timp, poate atinge dimensiunea unui mic pom. Prezintă o coroană compactă de culoare verde-intens, compusă din mici frunze opuse, ovale, coriacee şi persistente. În aprilie produce flori galbene, nesemnificative, cu un miros puţin plăcut. Lemnul, de culoare gălbuie, tare şi greu, este foarte căutat datorită valorii sale comerciale deosebite.
Dacă veţi cultiva planta în ghiveci, la începutul primăverii înlocuiţi stratul superficial de pământ (5-10 cm) cu compost proaspăt şi, pentru a favoriza o creştere viguroasă, administraţi apă amestecată cu fertilizant lichid, măcar de două ori pe lună. În timpul perioadei vegetative, menţineţi terenul umed, dar nu foarte ud. Dacă veţi cultiva Buxus direct în pământ şi doriţi să formaţi un gard viu, aranjaţi butaşii care au dat rădăcini, la o distanţă de 30 cm unul de altul. Pentru a stimula ramificarea, tăiaţi lăstarii principali la o treime din lungime. La încetarea înfloririi efectuaţi o tăiere drastică: sunt arbuşti care suportă foarte bine modelarea formei lor. Gardul viu trebuie să fie tăiat în mod regulat, pentru a favoriza îndesirea. Suportă bine frigul, dar reduceţi udatul în timpul iernii.După cum indică şi numele lui ştiinţific, Buxus balearica este originar din insulele Baleare. Poate atinge 5 m înălţime şi are frunze mari cu flori albe. Buxus microphylla var. japonica este un arbust cu frunze strălucitoare, de culoare verde-albastră. Buxus sempervirens, cu creştere foarte lentă, are frunze ovale de culoare verde-închis strălucitor.
Gen care cuprinde circa 450 specii de plante cu aspect arbustiv, spinoase, cu frunze mereu verzi sau căzătoare, originar din zonele boreale, din Africa de Nord şi tropicală şi din America de Sud. Preferă soluri stâncoase, în zonele montane. Frunzele, lineare, ovate sau subovate, sunt reunite în mici grupuri, asemănătoare rozetelor. Florile, sferice sau în formă de cupă, au petalele şi sepalele galbene.Speciile mereu verzi sunt apreciate pentru frunziş, iar cele cu frunze căzătoare pentru aspectul multicolor al frunzelor pe timpul toamnei şi pentru ciorchinii de bace în culori vii, care în general rezistă pe ramuri până iarna. Unele specii şi hibrizii lor formează frumoase garduri vii, fiind potrivite şi pentru spaţii reduse. Sunt plante simplu şi uşor de cultivat, cu excepţia unor specii sud-americane.Plantele Berberis cresc în orice fel de sol bine drenat, la soare sau parţial la umbră. Speciile cu frunze mereu verzi trebuie plantate în septembrie-octombrie sau în martie-aprilie, iar cele cu frunze căzătoare, din octombrie până în martie. Pentru formarea gardurilor vii se folosesc plante înalte de 30-40 cm, aşezate la o distanţă de 45-60 cm. Pentru a obţine un aspect compact, este necesar să se taie partea superioară a tuturor lăstarilor. Operaţia trebuie repetată o dată pe an la speciile cu frunze mereu verzi, după ce au înflorit, şi în august-septembrie, pentru cele cu frunze căzătoare. Când se cultivă izolate, nu este necesară o tăiere regulată, trebuie doar tăiate tulpinile îmbătrânite la nivelul solului sau al unei ramuri noi.
Genul Bauhinia cuprinde arbori şi arbuşti cu frunze mereu verzi sau căzătoare, în funcţie de specie sau de zona de cultivare. Răspândite în toate regiunile tropicale, au ramuri mai mult sau mai puţin spinoase, din lemn dur şi flori alterne, simple şi adesea bilobate. În timpul verii, florile unor specii (cu cinci petale din care cea superioară mult mai mare) se pot admira doar în timpul serii. Sunt considerate foarte decorative pentru forma insolită a frunzelor şi prin înflorirea lor originală.
Bauhinia grandiflora provine din Argentina şi din Uruguay; este specia care se adaptează cel mai bine climei noastre. Poate rezista la temperaturi până la 6°C şi este, în special, recomandată pentru terase şi balcoane. Are frunze căzătoare, bilobate, verzi-gălbui, cu nervuri principale pronunţate. Florile care apar din iulie până în septembrie, sunt numeroase şi aşezate la extremitatea ramurilor. Înfloresc în zori şi se închid înspre amiază, când cad petalele; a doua zi reapar cu o nouă înflorire. Bauhinia purpurea, originară din India şi din China, are frunze căzătoare, scorţoase, bilobate şi în formă de inimă la bază. Pentru a înflori are nevoie de zone cu o climă blândă. Bauhinia tomentosa are frunze ovale şi flori galbene, cu un puf roşu pe petale, care dă florilor un minunat aspect catifelat.
În timpul primăverii şi verii planta trebuie pusă la adăpost de frig şi la soare. Terenul trebuie să fie uşor şi bogat în materii organice, pentru a favoriza o bună dezvoltare. În momentul plantării definitive, se recomandă administrarea unui îngrăşământ organic (bălegar) bine macerat. În timpul verii udaţi abundent planta, fără ca totuşi apa să băltească. Înainte de perioada de repaus pe timpul iernii, când planta pierde frunzele, răriţi udatul. La sfârşitul iernii, în februarie-martie, tăiaţi ramurile în plus şi reduceţi coroana.
