Efemeride - Prietenie 

29-31 ianuarie

Photobucket




------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Efemeride-31 Ianuarie



Efemeride des d'Alcide 

31 ianuarie




ianuarie
L Ma Mi J V S D
  1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31
2011


106
Se termina reconstrucția podului peste Dunare

Arhitectul roman Apolodor din Damasc termina reconstrucția podului peste Dunare (cu o lungime de 1135 m) la Drobeta.



1418
A murit Mircea cel Batran

A murit Mircea cel Batran, domn al Țarii Romanești intre anii 1386-1418, erou al luptei antiotomane.A fost înmormîntat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie 1918. „Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Leunclavius,Mircea cel Bătrîn (n.1355 ), este fiul lui Radu I și fratele lui Dan I pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpînitorul, Io Mircea mare voievod și domn…”. În istoriografia română il gasim și sub numele Mircea cel Mare. Afland țara în plin proces de dezvoltare, Mircea Voievod a continuat consolidarea economiei, armatei, administrației și bisericii,centralizeaza puterea, emite monedă, stimulează comerțul, dezvoltă mineritul și agricultura.



1606
Guy Fawkes - Complotul Prafului de Pușcă

Guy Fawkes (n. 13 aprilie 1570 – d. 31 ianuarie 1606), numit și Guido Fawkes, nume adoptat în timp ce lupta de partea spaniolilor în Țările de Jos, era membru al unui grup de restauraționiști catolici din Anglia care au plănuit Complotul Prafului de Pușcă din 1605. Scopul lor era înlăturarea guvernării protestante din țară prin aruncarea în aer a clădirii Parlamentului în timp ce înăuntru se aflau Regele James I și întreaga nobilime protestantă (dar și mare parte din cea catolică). Conspiratorii credeau că aceasta este o reacție necesară față de ceea ce ei considerau a fi discriminarea sistematică împotriva catolicilor englezi. Complotul Prafului de Pușcă a fost condus de Robert Catesby, dar Fawkes a fost cel însărcinat cu punerea sa în aplicare. El a fost arestat cu câteva ore înainte de explozia plănuită, în timpul unei inspecții a subsolului Parlamentului de la primele ore ale dimineții de 5 noiembrie, inspecție declanșată după primirea unei scrisori anonime de avertisment. Noaptea lui Guy Fawkes se sărbătorește în Regatul Unit și în unele țări ale Commonwealth-ului în ziua de 5 noiembrie, și comemorează complotul, festivitate în care se arde o păpușă ce-l reprezintă pe Fawkes, adesea însoțită de un foc de artificii. Termenul englez guy, care înseamnă om sau bărbat, provine de la numele lui Fawkes.





1729
A murit Jacob Roggeveen

Jacob Roggeveen (n. 1 februarie 1659, Middelburg - d. 31 ianuarie 1729, Middelburg) a fost un explorator din Ţările de Jos, trimis să descopere ipoteticul continent Terra Australis, dar care a descoperit, în schimb, accidental, Insula Paştelui.Tatăl său, Arend Roggeveen, era un matematician ce avea cunoştinţe de astronomie, geografie şi teoria navigaţiei. El s-a ocupat cu studiul legendei continentului Terra Australis, şi a primit o patentă pentru o expediţie de explorare; însă, la 62 de ani, doar fiul său avea să echipeze trei corăbii şi să pornească în această expediţie. Înainte de călătorie, Jacob Roggeveen dusese o viaţă animată. A devenit notar în Middelburg (capitala provinciei Zeelanda, unde s-a născut) la 30 martie 1683. La 12 august 1690 a devenit doctor în drept, la Universitatea Harderwijk. S-a căsătorit cu Marija Margaerita Vincentius, care însă a murit în octombrie 1694. În 1706 s-a angajat la Compania Olandeză a Indiilor Orientale şi, între 1707 şi 1714 a fost Raadsheer van Justitie la Batavia (astăzi Jakarta). Acolo, s-a recăsătorit cu Anna Adriana Clement, dar şi ea a murit la scurt timp după aceea. În 1714, s-a întors singur la Middelburg. S-a implicat în controversele religioase, susţinându-l pe preotul liberal Pontiaan van Hattem pentru care a publicat De val van 's werelds afgod (Căderea idolului lumii). Prima parte a apărut în 1718, la Middelburg, şi a fost confiscată şi arsă de consiliul local. Roggeveen a plecat din Middelburg în Vlissingen, după care s-a stabilit în orăşelul Arnemuiden, unde a publicat părţile a doua şi a treia a seriei. La 1 august 1721 a plecat în expediţia sa, în serviciul Companiei Olandeze a Indiilor Occidentale, în scopul de a descoperi Terra Australis. Expediţia era formată din trei corăbii, Arend, Thienhoven şi Afrikaansche Galey. Roggeveen a mers întâi în Insulele Falkland (pe care le-a rebotezat „Belgia Australis”), a trecut prin strâmtoarea Le Maire şi a continuat spre sud până dincolo de paralela de 60 de grade şi a intrat în Oceanul Pacific. Acolo, a acostat lângă Valdivia, Chile. A vizitat Insulele Juan Fernández, unde a stat între 24 februarie şi 17 martie. Expediţia a descoperit apoi Insula Paştelui (Rapa Nui) în Duminica Paştelui, la 5 aprilie 1722 (unde a declarat că a găsit 2.000-3.000 de locuitori). De acolo, a mers la Batavia prin arhipelagul Tuamotu, Insulele Societăţii şi Samoa. Acolo a fost arestat pentru încălcarea monopolului Companiei Olandeze a Indiilor Orientale, dar compania a trebuit apoi să-l elibereze şi să-i plătească despăgubiri lui şi echipajului. În 1723, Roggeveen s-a întors în Ţările de Jos.





1797
Franz Schubert

Franz Peter Schubert (n. 31 ianuarie 1797, Himmelpfortgrund, astăzi în compunerea districtului (germ. Gemeindebezirk) Alsergrund, Viena - d. 19 noiembrie 1828, Viena) a fost un compozitor romantic austriac. Franz Schubert (1797-1828) Datorită înclinării sale pentru pian și vocea umană, numele lui Franz Schubert este asociat cu precădere cu “liedul”. În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparțin poeților romantici, tematica pieselor fiind și ea identică cu cea abordată de aceștia. Creația lui Schubert era straină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și “schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician. În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar și așa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, și Fantezia în fa minor. Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creația acestui muzician. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.





1807
François Isaac de Rivaz

François Isaac de Rivaz ( Paris , 19 decembrie 1752 - Sion , 30 iulie 1828) a fost un politician francez, cancelarul, MP, antreprenor şi inventator. În pensionare, ca un cetatean elvetian, circa 1807, el a inventat un hidrogen şi oxigen alimentat motor cu ardere internă cu aprindere electrica. În 1808 el a montat-o într-un vehicul de lucru - "din lume, alimentat cu ardere internă primul automobil".François Isaac sa născut la Paris într-o familie de centrul Valais în Savoy . In 1763 familia sa stabilit în Moutier în cantonul de Berna în Elveţia . Ultima doi băieţi, Anne Joseph şi Isaac au venit să se stabilească în St Gingolph în Valais . Nu se ştie la care a studiat şcoli, dar el a devenit fluent în limba latină , plus stăpâni matematică şi geometrie , continuând în acelaşi timp studiul său a mecanicii pe tot parcursul vieţii sale. El a calificat atât ca un inspector şi notar . Isaac a avut multe interese plus o şi extrem de curios minte intuitiv, care a fost condus de demonul de descoperire . experimental munca lui a fost debordant. El a servit ca ofiţer în armata franceză de la 1775, unde a fost instruit în funcţiile de arme de artilerie şi plus de cunoaştere câştigă aprindere a gazelor.După pensionare din armata,el a inventat un motor cu combustie internă pe care el a construit în 1807. Acesta a fost alimentat de la un amestec de hidrogen şi oxigen.Un an mai târziu, Isaac a construit unul dintre primele automobile noi pentru motorul său la putere. De asemenea, el a experimentat cu vehicule alimentate cu abur, în al 18-lea secolului. Desi motorul a fost construit de către Isaac de Rivaz, acesta nu a fost niciodată de succes comercial.





1851
Este inventat laptele praf

Inventatorul american Gail Borden Jr. pune la punct procedeul de obtinere a laptelui praf. Invenţia lui va avea un succes foarte mare laptele praf fiind folosit pentru hranirea soldaţilor,câţiva ani mai târziu, în timpul războiului civil american(1861-1865).



1920
Inaugurarea Universitații din Cluj

Inaugurarea Universitatii din Cluj, deschisa de Consiliul Dirigent al Ardealului in prezenta Regelui Ferdinand I



1938
S-a nascut Beatrix Wilhelmina Armgard de Orania-Nassau

Beatrix Wilhelmina Armgard de Orania-Nassau (n. 31 ianuarie 1938, Baarn) este regina Țărilor de Jos din 1980. Beatrix este fiica reginei Juliana și a soțului acesteia, Prințul Bernhard. Copilăria și-a petrecut-o în exil, în Canada, unde a făcut și primii ani de școală. Întoarsă acasă, regina si-a terminat studiile în țară, obținând, în 1961, diploma în drept, la Universitatea Leiden. A fost măritată cu diplomatul german Claus von Amsberg, până la moartea acestuia pe 6 octombrie 2002. Este mamă a trei baieți: prințul Willem-Alexander, Prinț de Orange, prințul Johan Friso și prințul Constantjin.



1942
Al doilea razboi mondial: Japonezii au ocupat Peninsula Malacca





1944
Al doilea razboi mondial: Debarcarea forțelor aliate in Arhipelagul Marshall





1958
Prima lansare reușita in Cosmos a unui satelit construit de SUA – „Explorer 1″





1961
Astronautul Ham, primul cimpanzeu lansat in spatiu

Daca in anii '50 sovieticii trimiteau in spatiu catei, americanii s-au gandit sa trimita un cimpanzeu. Ham a devenit primul cimpanzeu lansat de SUA in spatiu si care a revenit cu bine pe pamant.Originar din Camerun, Ham a fost cumparat de Fortele Aeriene ale SUA de la o gradina zoologica din Florida.Zborul sau a avut loc pe 31 ianuarie 1961, a durat 16 minute si 39 secunde si a atins o altitudine mai mare decat cea planuita, din cauza unei erori: 252.000 de metri inaltime, in loc de 185.000m.Capsula a revenit pe Terra in oceanul Atlantic, iar dupa ce Ham a fost recuperat, a primit cadou de la salvatori un mar si o jumatate de portocala. Temerarul cimpanzeu a trait inca 17 ani la gradina zoologica din Washington si a murit la zoo North Carolina, la 25 de ani.



1968
Nauru isi castiga independenta

Republica Nauru este situata la sud de ecuator, în Pacificul de Sud (a se vedea harta din Pacific). Nauru este o insula relativ izolată din Insulele Solomon,la aproximativ 2.000 de km est de Papua Noua Guinee, şi 1500 de km vest de Kiribati. Această insulă mică,de formă ovală, este unul dintre cele mai mici state suverane din lume, cu o suprafaţă de 21.2 km patrati.



1971
Apollo 14

Apollo 14 a fost a opta misiune din programul Apollo şi a treia care a dus oameni pe Lună. Ea a durat nouă zile, şi a început cu lansarea de la 31 ianuarie 1971, şi a continuat cu aselenizarea de la 5 februarie. Modulul Lunar a aselenizat în formaţiunea Fra Mauro; aceasta era destinaţia nereuşitei misiuni Apollo 13. În timpul celor două activităţi extravehiculare, s-au adunat peste 45 kg de roci lunare şi s-au efectuat mai multe experimente, printre care studii seismice. Comandantul Alan Shepard a lovit două mingi de golf de pe suprafaţa lunară cu o crosă improvizată adusă de pe Pământ. Pilotul modulului de comandă Stuart Roosa a luat cu el câteva sute de seminţe, dintre care multe încolţiseră până la întoarcere.



2003 
A murit Nicolae Fulga, scriitor roman



/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////


Efemeride Prietenie 

30 ianuarie




ianuarie
L Ma Mi J V S D
  1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31
2011


1621
S-a nascut Gheorghe Rákóczi al II-lea

Gheorghe Rákóczi al II-lea (în maghiară II. György Rákóczi) (n. 30 ianuarie 1621, Sárospatak - d. 6 iunie 1660, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1648-1660. A fost fiul lui Gheorghe Rákóczi I şi al Suzanei Lorántffy. A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieţii tatălui sau. La 3 februarie 1643 s-a căsătorit cu Sofia Báthory de Şimleu. La urcarea pe tron (octombrie 1648), şi-a exprimat ambitiile asupra Poloniei. In vederea acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii conduşi de Bogdan Hmelniţki şi cu domnii Munteniei şi Moldovei, Vasile Lupu şi Matei Basarab.



1835
Atentat asupra preşedintele Statelor Unite

Andrew Jackson a fost ales la presedintie în anul 1828. Vitejia si îndemânarea militara dovedite în înfrângerea britanicilor în razboiul din anul 1812 sunt bine cunoscute. A luptat în multe batalii în câmp deschis, dar acum întâmpina un inamic cu totul diferit.Asasinul era Richard Lawrence care era nebun sau s-a dat drept nebun ca sa scape,a tras doua focuri de arma...



1882
S-a nascut Franklin Delano Roosevelt

Singurul presedinte american caruia i-au fost incredintate patru mandate succesive s-a nascut la 30 ianuarie intr-o familie bogata din Hyde Park, New York. Din 1900 a urmat cursurile Universitatii Harvard, apoi Facultatea de Drept a Universitatii Columbia (pana in 1907). In 1905 s-a casatorit cu Eleanor (1884-1962). S-a afirmat in viata politica in cadrul Partidului Democrat, fiind ales senator in Adunarea legislativa a statului New York in 1910. In timpul administratiei lui Woodrow Wilson a primit primul sau post guvernamental: ministru adjunct al Marinei (1913). La sfarsitul Primului Razboi Mondial, a reprezentat S.U.A. la Conferinta de pace de la Paris (1919-1920). La un an de la incheierea Conferintei, s-a imbolnavit de poliomielita, devenind, practic, infirm. Cu o vointa de fier, ajutat de sotia sa, va reinvata sa mearga, dar nu se va mai restabili pe deplin pana la sfarsitul vietii.



1914
S-a nascut actorul John Ireland

Nascut in Vancouver, British Columbia 30 ianuarie 1914 , a fost crescut în New York City de la vârsta de 18 ani. El a început în etapa roluri minore pe Broadway . Un înalt, slab profesional fostul înotător care a efectuat o dată într-un carnaval de apă, el a aparut pe Broadway si a plecat in turneu Shakespeare la sfârşitul anilor 1930 şi începutul '40 film înainte de a intra în mijlocul-40 de ani.El a murit de leucemie în 1992, în vârstă de 78. Pentru contributia sa la industria de televiziune, John Irlanda are o stea pe Hollywood Walk of Fame de la 1610 Vine Street.



1931
Chaplin prezintă "City Lights"

Filmările au început pe 31 decembrie 1927 şi a durat aproximativ trei ani. Filmul a fost în timpul Marii Depresiuni . Până în momentul talkie existat de mai mulţi ani, astfel încât Chaplin însuşi posibilitatea de a scrie muzica pentru filmele sale. Filmul a fost finalizată la data de 22 ianuarie 1931 . Primul spectacol a avut loc pe 30 ianuarie 1931 în Los Angeles .



1933
Adolf Hitler este numit cancelar al Germaniei

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria — d. 30 aprilie 1945, Berlin), lider al Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut („Führer”) al Germaniei, a fost unul din cei mai cruzi dictatori din istoria omenirii. Ajuns la putere în 1933, liderul mişcării naziste Hitler a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de Al Doilea Război Mondial, precum şi de punere în aplicare a unui plan naţionalist şi rasist de exterminare în masă a evreilor şi altor "indezirabili", precum şi de lichidare a adversarilor politici.



1939
Exterminarea Evreilor europeni





1948
Moartea lui Wright Orville

Orville şi Wilbur Wright, doi fraţi din Dayton, Ohio (SUA), sunt recunoscuţi fără echivoc de către toţi istoricii aeronauticii drept inventatorii primului avion funcţional. Prima încercare de decolare a fost un eşec, din cauza unei erori de pilotaj comise de Wilbur (acesta câştigase dreptul de a pilota la prima încercare, dând cu banul). A doua încercare i-a permis lui Orville să efectueze un „zbor”de 12 secunde pe o distanţă de 36 de metri. În aceeaşi zi – 17 decembrie 1903 – el a reuşit să ţină aparatul în aer timp de 59 de secunde şi să parcurgă o distanţa de 260 de metri.Wilbur a murit în anul 1912, însă Orville a trăit până în 1948, suficient de mult pentru a observa cum invenţia sa şi a fratelui său a modificat istoria secolului al XX-lea şi a schimbat lumea în care trăim.



1948
Asasinarea lui Gandhi

Gandhi (1869-1948) a devenit cel mai puternic simbol al non-violentei in secolul XX. In mod firesc, el a fost, din acest motiv, si propus pentru decernarea premiului Nobel pentru Pace, in mai multe randuri. Si totusi, nu a primit niciodata acest premiu pe care poate ca l-ar fi meritat mai mult decat oricine altcineva. Sa fi fost oare vederile comitetului norvegian prea inguste? Sau sa nu fi apreciat membrii sai la justa valoare lupta pentru libertate a unor non-europeni? Ori poate se temeau ca o asemenea alegere ar fi deteriorat relatiile cu puternica Marea Britanie? Inca din timpul vietii, Gandhi a avut o multime de admiratori, nu doar in India, ci si in strainatate. Dar asasinarea lui, in 1948, a facut din el un veritabil simbol al pacii. Pana atunci, fusese nominalizat de cinci ori, in 1937, 1938, 1939, 1947 si chiar in 1948, cu doar cateva zile inainte de a fi ucis. Omisiunea va fi regretata de membrii ulteriori ai Comitetului Nobel si nu e de mirare ca atunci cand Dalai Lama a primit premiul, in 1989, presedintele comitetului a spus ca acesta se acorda „in parte si ca un tribut adus memoriei lui Mahatma Gandhi.”



1951
A decedat Ferdinand Porsche, 75 ani

Istoria familiei Porsche s-a conturat de-a lungul anilor în jurul personalităţii lui Ferdinand Porsche. Născut în 1875 în Boemia, Ferdinand a inventat celebra Volkswagen Beetle (Broscuţa) după o tinereţe marcată de numeroase invenţii, printre care şi primul automobil cu transmisie integrală ce avea câte un motor dispus la fiecare butuc de roată. Ferdinand Porsche a fondat în 1931 compania independentă de automobile sportive, actuala "Dr. Ing. h.c.Ferdinand Porsche" AG, pentru ca după război copiii săi, Ferdinand "Ferry" şi Louise (căsătorită cu dr. Anton Piech) să pună bazele viitoarei companii de distribuţie Porsche Holding în Austria.



1951
S-a nascut Phil Collins

Philip David Charles Collins (născut 30 ianuarie 1951 în Chiswick, Londra) este un cântăreţ englez, compozitor, toboşar şi actor. Este cunoscut cel mai mult ca solistul şi toboşarul trupei de rock progresiv Genesis dar şi ca fiind un câştigător al Premiilor Grammy şi al Premiilor Oscar. Este deasemenea un actor desăvârşit, apărând în numeroase filme.Totul a început când Collins a primit cadou la vârsta de 5 ani un set de tobe. Fiind copil, Collins devine interesat din ce în ce mai mult de sunetul tobelor sale. Datorită interesului deosebit faţă de muzică instrumentală, unchiul său îi confecţionează un set de tobe mai performante şi mai apropiate de cele adevărate pentru a putea să îşi aprofundeze studiul. Pe măsură ce Collins creştea, părinţii săi i-au cumpărat diverse seturi de tobe din ce în ce mai performante. Deşi copil fiind, aptitudinile sale muzicale s-au dezvoltat datorită prezenţei sale la diverse emisiuni de radio şi televiziune chiar dacă nu cunoştea notele muzicale. Până la vârsta de 14 ani nu a ratat nicio ocazie de a fi cunoscut, iar pentru a aprofunda studiile muzicale acesta se înscrie la şcoala de specialitate, Barbara Speake.



1958
A decedat Ernst Heinkel, 70 ani

Dr. Ernst Heinkel, a fost un german proiectant de avioane, producător, Wehrwirtschaftführer în al Treilea Reich , şi membru al partidului nazist . Compania lui Heinkel Flugzeugwerke produs El Heinkel 178 , primul din lume avioane turboreactoare şi avion cu reacţie, şi Heinkel He 176 , avioane primei rachete. El a fost distins cu Premiul Naţional German pentru Artă şi Ştiinţă în 1938.Ernst Heinkel a murit în 1958 în Stuttgart .



1969
Beatles "ultima apariţie publică

Cel mai cunoscut grup muzical al tuturor timpurilor, "The Beatles", şi-a făcut ultima apariţie publică din carieră sub forma unui concert improvizat pe acoperişul studioului lor de înregistrări din Londra, Apple Records, la 30 ianuarie 1969. Din cauza reclamaţiilor vecinilor deranjaţi de zgomot, poliţia a întrerupt concertul. La finalul reprezentaţiei, John Lennon, liderul grupului, a spus: "Aş vrea să vă mulţumesc foarte mult în numele formaţiei şi al meu personal şi sper că am trecut cu bine audiţia". În aprilie 1970, Paul McCartney a anunţat oficial destrămarea grupului. Li s-a cerut deseori să refacă formaţia, idee abandonată în totalitate în 1980, când John Lennon a fost asasinat de un fan.



1969
Lansarea satelit canadian , ISIS 1

Sateliţi ISIS au fost concepute pentru a studia ionosfera si Aurora Borealis. Sateliţi ISIS, experimente efectuate de catre laboratoare guvernamentale şi universităţi din Canada şi SUA . Scopul: a obţine o mai bună înţelegere a proceselor fizice în ionosferă. Ei au acumulat date pentru un întreg ciclu solar de 11 ani pentru a studia reacţiile ionosferei la schimbările în sistemul solar.



1972
Drama în Irlanda de Nord

Un marş pentru drepturile civile ale catolicilor , la tragedia din Londonderry (Irlanda de Nord), în timp ce 13 manifestanţi a căzut de gloanţele armatei britanice. La eveniment au participat 20.000 de catolici ilegale care au protestat împotriva politicii britanice de internarea irlandeze suspectate Republican Army (IRA), fără proces.



1991
"Grupul celor 24"

...hotareste sa includa Romania intre tarile est-europene beneficiare de asistenta in cadrul programului PHARE,program initiat in 1989.



1993
Monica Seles a castigat titlul al treilea la Australian Open împotriva Steffi Graf.

Monica Seles a câştigat pentru a treia oara consecutiv Australian Open. Acest lucru va fi ultimul său meci mare înainte de a fi injunghiat de Gunther Parche, un fan al Steffi Graf pe 30 aprilie.



1995
Intilnire intre presedinti

Intalnirea dintre presedintele R.Moldova,Mircea Snegur si Bill Clinton,prima de acest fel,este consacrata in principal ajutorului american destinat dezvoltarii economiei de piata si a reformelor politice din R. Moldova.



2001
Steven Spielberg făcut Cavaler al Imperiului Britanic

Steven Spielberg se pregateste pentru a primi premiul de la Sir Christopher Meyer, ambasadorul Marii Britanii. SUA regizorul Steven Spielberg a fost facut cavaler de onoare din Imperiul Britanic, cea mai mare onoare acordat de Regina Elisabeta a II-a Angliei la destinatari născuţi în afara Regatului Unit pentru contribuţia lor la societate. Directorul de ET, Jurassic Park, Schindler's List şi trebuie să Saving Private Ryan a fost onorat luni, la Ambasada Marii Britanii la Washington cu soţia sa, prieteni, rude şi demnitari şi SUA Marea Britanie. Ca un cavaler de onoare, Spielberg nu are dreptul de a beneficia de alte atribute ale unui cavaler adevărat al Imperiului Britanic, inclusiv dreptul de a solicita el însuşi "Sir". Spielberg a aderat la taxele americane elita cavaleri printre care se numără foştii preşedinţi George Bush si Ronald Reagan, noul secretar de stat Colin Powell, generalul în rezervă Norman Schwarzkopf, actorul Bob Hope şi dirijor Andre Previn.



2002
Trupele canadiene pleacă în Afganistan

Contingentul militar Canadian (750 bărbaţi) au părăsit ţara pentru Afganistan. Ele sunt transportate în Afganistan la bordul aeronavelor militare americane şi canadiene charter sau de civili. Soldaţii se vor alătura colegilor lor din februarie de către SUA deja staţionate în Kandahar, în sudul Afganistanului. Unitatea canadian va fi sarcina de a căuta talibanilor şi Al-Qaeda de grup în timp ce asigurarea securităţii la aeroportul din Kandahar. Ea va participa, de asemenea, în operaţiuni de deminare şi să conducă convoaiele de ajutor umanitar.



2003
Québec ajuta Notre-Dame

Dupa aproape nouă luni de negociere,intre guvernul Quebec şi Montreal City a semnat un contract de oraş 1.6 miliarde dolari în următorii cinci ani pentru a ajuta la finanţele publice din oraş care se află într-un abis financiar de 1 , 7 miliarde de euro. Contractul semnat de Guvernul Quebec şi oraşul prevede, printre altele, o tranzacţie de 240 milioane de dolari pentru achiziţionarea de către guvernul de Ile Notre-Dame.



2007
Windows Vista

Noul sistem de operare Microsoft Windows Vista, este acum disponibil pentru publicul larg, la două luni după lansarea versiunii sale pentru întreprinderi, principalele beneficii ale Windows Vista pot fi rezumate intr-o interfata grafica noua, imbunatatita caracteristici (inclusiv conţinutul de căutare locală), precum şi stabilitatea sistemului mai mare. Cu toate acestea, dupa lansarea noului sistem, mulţi critici au amestecat: Windows Vista este full-sistem de protecţie a copia şi a sistemelor de conţinut blocarea sunt integrate în sistemul de programare de bază, ceea ce le face foarte dificil să elimina sau bypass. Rezultatul este că, dacă vă instalaţi Windows Vista, sau dacă aţi cumpărat un PC sau Windows-Vista este deja instalat, nu puteţi vizualiza sau a înregistra videoclipuri sau asculta muzica sau pentru a înregistra descărcate de pe Internet.

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////



Efemeride Prietenie 

29 ianuarie




ianuarie
L Ma Mi J V S D
  1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31
2011


904
Consacrarea de Papa Serghie III

Sub pontificatul său a început o perioadă întunecată a papalităţii romane 904-963. Aceasta se numeşte un "guvern de curtezane Roman", inclusiv Marozia care a fost amanta lui, şi el are un copil, viitorul Papa Ioan XI. În această perioadă vom vedea papi destrăbălat (Ioan XII)



1595
Prima prezentare "Romeo şi Julieta"

Romeo şi Julieta este o tragedie de William Shakespeare, care are sursa o poveste scrisă de Masuccio Salerno.Aceasta este povestea lui Romeo Montague (Romeo Montecchi) şi a Juliet Capulet (Capuleti Giulietta), doi copii din familii rivale din Verona din nordul Italiei, care se iubesc si mor împreună.Producţiile contemporane shakespeariene au avut loc pentru publicul mai mari în teatre publice, în aer liber, cum ar fi Globe, Rose, şi Swan. Studiile au ajuns la concluzia că "teatrul în aer liber din anii 1590 şi mai târziu a fost, probabil, o clădire poligonala cu paisprezece,douăzeci sau douăzeci şi patru laturi, etajate, 75 la 100 metri în diametru şi o galerie acoperita, cu o capacitate de până la 2.500 spectatori ".



1817
S-a nascut John Palliser

John Palliser (1. 29 .1817-8. 18.1887) a fost un irlandez născut geograf şi explorator . Născut în Dublin, Irlanda, el a fost fiul colonelului Wray Palliser şi un frate de maior Sir William Palliser (1830-1882), toţi descendenţii lui Dr. William Palliser , Arhiepiscopul de Cashel. De la 1839-1863, Palliser servit în Miliţie Waterford, în cele din urmă cu gradul de căpitan. El a fost, de asemenea, şeriful din Waterford. prima expediţie de vânătoare sa a fost în America de Nord în 1847, timp in care, Palliser scris solitară Rambles şi Aventurile de un vânător în Prairies , publicată pentru prima dată în 1853. El a călătorit înapoi la Rupert's Land ca lider de Nord British American Explorarea Expedition , care a călătorit peste regiuni neexplorate de vest mult între 1857 şi 1861. El a făcut o topografice delimitare a frontierei dintre britanici America de Nord şi Statele Unite, de la Lacul Superior , până la coasta Oceanului Pacific . El a fost asistat de către astronomul locotenentul Thomas Blakiston de artilerie Royal , botanist Bourgeau Eugène şi geologul dr. James Hector .(1644-1726)



1820
Moartea regelui George III

George III (George William Frederick; 4 iunie 1738 - 29 ianuarie 1820 ) a fost rege al Marii Britanii si regele a Irlandei din 25 octombrie 1760, până la unirea acestor două ţări la 1 ianuarie 1801, după care a fost Rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei până la moartea sa. El a fost concomitent Duke şi prinţ elector- de Brunswick-Lüneburg ("Hanovra") în Sfântul Imperiu Roman până la promovarea sa la regele de Hanovra , la 12 octombrie 1814. El a fost al treilea monarh britanic din Casa de Hanovra , dar spre deosebire de cei doi predecesori el a fost născut în Marea Britanie şi vorbeau engleza ca prima limba lui. În ciuda durata lunga de viata lui, el nu a vizitat Hanovra.



1837
Moartea lui Alexander Pushkin

Alexander Sergheevici Puşkin (06 iunie 1799 - 29 ianuarie 1837) a fost un autor rus al romantice erei , care este considerat de mulţi a fi cel mai mare poet rus şi fondatorul modern literaturii ruse . Puşkin pionier în utilizarea de discurs vernacular în poemele sale şi piese de teatru , creând un stil de povestire-amestecare drama , romantism , şi satira -asociate cu Rusia literatura de atunci şi care influenţează foarte mult mai tarziu scriitori ruşi. El a scris, de asemenea, ficţiune istorică. Lui Captain's Daughter oferă introspecţie în Rusia în timpul domniei lui Ecaterina cea Mare. Născut în Moscova, Rusia, Puşkin a publicat primul său poem la vârsta de cincisprezece ani, şi a fost recunoscut pe scară largă de către unitatea literar până la data de absolvire său din Liceul Imperial din Tsarskoye Selo . Puşkin a devenit treptat angajat în reforma socială şi a apărut ca un purtător de cuvânt al radicalilor literare; în 1820 începutul el s-au ciocnit cu guvernul, care l-a trimis în exil în sudul Rusiei.



1856
Crearea "Crucea Victoria", de către Regina Victoria

Crucea Victoria este acordat pentru curajul evident, un act de curaj sau de devotament altruist indraznete sau extraordinare, extreme sau la taxă, în prezenţa a inamicului. Acesta a fost primul acordat eroi ai războiului Crimeii (1854-1856) Alexander Dunn câştigă Crucea Victoria în timpul atacului de "Lumina Brigada" în 1854.Il este printre primii soldaţi andTHE numai canadian pentru a primi Regina Victoria cea mai mare onoare militară Marea Britanie.



1866
S-a nascut Romain Rolland

Romain Rolland, născut la 29 ianuarie 1866 la Clamecy (Nièvre) şi a murit 30 decembrie 1944 la Vézelay, a fost un scriitor francez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1915



1886
Karl Benz aplicat pentru un brevet

Inventatorul german Karl Benz a depus o cerere de brevet pentru un vehicul alimentat cu benzină, cu o viteza maxima de 15 kilometri pe oră. Inventatorul boteza maşina sa Mercedes.



1900
Crearea American League

4 cluburi din linia naţionale au fost excluse din liga şi a decis să formeze o altă linie. Cu 4 alte oraşe, el a fondat American baseball.Baltimore League: Orioles, americanii Boston, Chicago White Ciorapi, Blues Cleveland, Detroit Tigers, Milwaukee Brewers, Philadelphia: Atletism, Washington, senatorii au fost cluburi fondatoare. Atletism Philadelphia au fost prima echipă să facă parte din noul circuit; Connie Mack conduce A pentru o jumătate de secol.



1905
Crearea Prix Femina

Femina Prix este un premiu literar francez creat în 1905 de 22 de angajaţi al revistei heureuse La Vie (azi "Femina"). Premiul este acordat în fiecare an de un juriu de sex feminin pe prima miercuri din luna noiembrie la Hotel de Crillon în Paris.



1907
Brevet pentru supapa de triodă

Inginerul american Lee de Forest a depus un brevet al doilea pentru ceea ce el numeşte "Audion". Există o diodă tub cu vid în care el a introdus un electrod al treilea. Chemat supapa triodă, inventia este un element esenţial de radiodifuziune. Lee De Forest (născut la 26 august 1873, a murit 30 iunie 1961) a fost un inventator cu peste 300 de brevete la numele său. De Forest a inventat, printre altele, primul numit triodă Audion, un tub cu vid pentru amplificarea un semnal electric.



1916
Un Zeppelin german a bombardat Parisul

Un dirijabil german pierde 17 bombe la est de Paris. 26 de persoane au murit. Atac aerian va fi ultimul de acest gen folosite de germani. Avioane va înlocui în curând zeppeline.



1936
Premiera basball

           

Babe Ruth                                     Honus Wagner                                Walter Johnson

Numele ales pentru prima dată la baseball Hall of Fame sunt anunţate, este Ty Cobb, Honus Wagner, Babe Ruth, Christy Mathewson şi Walter Johnson. Aceste sport primul nemuritor naţionale de americani va fi inaugurat la deschiderea Pantheon 12 iunie 1939.



1945
S-a nascut Tom Selleck

Tom Selleck, Selleck Thomas William născut 29 ianuarie 1945 în Detroit, Michigan, Statele Unite ale Americii, este un actor, producător şi scenarist american. El este cel mai bine cunoscut pentru rolul său în seria de televiziune Magnum



1947
S-a născut Linda Buck

Linda Buck,laureată a Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 2004 (alături de Richard Axel).



1949
Marea Britanie recunoaşte statul Israel.





1950
S-a nascut Jody Scheckter

Jody Scheckter este un fost pilot de curse din Africa de Sud născut 29 ianuarie 1950 în East London (Africa de Sud). El a concurat în 112 Grand Prix de Formula 1 între 1972 şi 1980, câştigând un total de 255 puncte, semnarea 10 victorii, 33 podiumuri, 5 cele mai rapide tururi si 3 pole position. Jody Scheckter a fost încoronat campion mondial de Formula 1 în 1979.



1954
S-a nascut Oprah Winfrey

Oprah Gail Winfrey sa nascut 29 ianuarie 1954 în Kosciusko (Mississippi) este un american media personalitate, actrita nominalizata la Oscar, producator, critic literar şi editor de reviste. Ea este cel mai bine cunoscut pentru ea talk show Oprah Winfrey Show, care a câştigat mai multe premii şi a devenit programul aşa cum se vede în History1. Ea a fost clasat pe locul douăzecea cel mai bogat personalitatea lui century2 afro-americani, afro-americane Philanthropist toate time3, şi este singurul miliardar negru din lume. Conform revistei Forbes, este a doua capitala a industriei de divertisment.



1964
Deschiderea Jocurilor de iarnă din Innsbruck

Lipsa de zăpadă ameninţate Jocurile Olimpice de Iarna din Innsbruck în 1964. Armata austriacă s-au grabit la salvare, sculptură în 20000 cărămizi de gheaţă de la un varf de munte si transportarea lor la bob şi sanie. Armata efectuat, de asemenea, 40 000 m cubi de zapada de pe pante de evenimente alpine. Cand ploaia cauzate de zile suplimentare zece ravagii înainte de ceremonia de deschidere, acesta a fost din nou soldaţii care au venit pentru a stabiliza pante de mână şi picior. Din punct de vedere politic, ar trebui remarcat mai ales prezenţa o echipa de exceptie de două partenerul german.



1984
Recuperarea de resturi Chalenger

Ca în cazul oricărui accident de avion, resturile chalenger vor fi examinate.



1994
A murit scriitorul Valentin Şerbu

Valentin Şerbu (n. 20 iunie 1933 — d. 29 ianuarie 1994) a fost un scriitor român contemporan, cunoscut în special pentru romanele şi povestirile sale sale satirice. Cele mai populare scrieri ale sale cuprind Figuranţii - Baltazar, Satirica, Tărâm necunoscut, nuvela sa ştiinţifico-fantastică Fantastice, Tentative, Fantastica Deltă, Provinciale, Expediţia. Are o cameră memorială dedicată în cadrul bibliotecii „Panait Cerna” din Tulcea.



1996
A murit Marian Hudac

Marian Hudac (n. 20 septembrie 1934, d. 29 ianuarie 1996) a fost un renumit actor de comedie român. Răpirea fecioarelor (1968), cu Marian Hudac în rolul lui Hrisanti Hangiţa (1983) Sosesc de la Paris (1977), film TV



2003
Athina Onassis

Athina Onassis împlinit vârsta de 18 de miercuri şi a devenit cea mai bogata femeie din lume. Ea este nepoata a armatorului grec Aristotel Onassis, care sa căsătorit cu Jackie Kennedy, văduva fostului preşedinte american. Acum este major, Athina moştenit o avere estimată între 700 milioane şi un miliard de dolari şi preia controlul asupra imperiului jumătate din familie. În afară de aur, tablouri de mari maestri si proprietati din întreaga lume.



2006
A murit Ludovic Spiess

Ludovic Spiess (n. 13 mai 1938, Cluj – d. 29 ianuarie 2006, Drăgăneşti, judeţul Teleorman) a fost un tenor lirico-spint român, ministru al culturii între 1991-1992 şi director al Operei Române din Bucureşti între 2001-2005. Ludovic Spiess s-a născut la Cluj, într-o familie de oameni modeşti, fără educaţie muzicală. Tânărul Spiess a descoperit marea muzică târziu, la 18 ani, într-o sală de concert din Braşov. Pe atunci avea meseria de gravor în metal.



2006
Un loc al doilea Genevieve Simard

Genevieve Simard din Quebec a castigat medalia de argint la slalom uriaş în Cortina d'Ampezzo, Italia. ¸ Simard terminat al doilea în cursa, numai 31 sutimi de secunda in spatele lui Nicole Hosp Austria. Austria lui Elizabeth Goergl terminat în poziţia a treia în faţa canadian Allison Forsythe



2008
Asteroid 2007 TU24 a fost aproape de Pamant

Potrivit NASA, asteroid 2007 TU24 a venit aproape de Pamant, 29 ianuarie, la 05:33 GMT, care trece în termen de 550,000 kilometri a planetei noastre, echivalent cu distanţa până la de ori despre unul şi jumătate de lună. Nu a fost nici un risc de coliziune. Asteroid, de măsurare între 150 şi 610 metri, a fost descoperit 11 octombrie 2007 de oamenii de ştiinţă de la agenţia spaţială americană care monitorizează şi înregistrează aceste elemente.



2009
A murit François Villiers

François Villiers al cărui nume real este Frank Solomon, născut la 02 martie 1920 în Paris (Franţa), a murit la vârsta de 88, 29 ianuarie 2009 la Boulogne-Billancourt, a fost un regizor şi scenarist francez.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------





 

  

 

 

retur

 

 

 


 

sus
Reincarca pagina
Pagina de start a forumului