O simti cum creste inauntrul tau, se ridica si te invaluie in caldura ei, e fierbinte ca o magma si ca ea este de nestavilit. Izbucnesti si izbucnirea ta are ceva din maretia vulcanilor, te simti puternic, vezi uimirea si spaima celor din jurul tau dar nu esti constient de ce se intampla, Furia ti-a acoperit gandurile cu un val, nu mai esti tu, te-ai metamorfozat si preschimbarea e totala.
Ceva s-a rupt in mintea si-n sufletul tau , ceva care oprea demonul din tine a cedat si acum el a pus stapanire pe fiinta ta.
In fiecare din noi exista el, poate ca e mostenire genetica, poate apare din durerea nasterii cand fatul e smuls din uterul ocrotitor si aruncat in lumea neprimitoare. Farama de revolta din sufletul omului creste odata cu nedreptatile prin care trece, se hraneste cu umilinta indurata de trupul si mintea celui care o gazduieste si asteapta momentul sa iasa la lumina, asteapta ocazia sa izbucneasca.
In fiecare din noi este un om furios, revoltat, frustrat, dar sunt multi care isi domina demonul din ei, traiesc o viata si nu se revolta niciodata, accepta umilinta, isi accepta soarta de oameni supusi, sunt poate prea meschini ca sa fie furiosi si se multumesc cu mici intrigi si mici rautati care sa le satisfaca orgoliu ranit.
Cati dintre noi am fost cuprinsi de furie? Cati au simtit puterea ei care iti da senzatia ca esti mai presus decat ceilalti, ca poti sa-ti faci singur dreptate pentru ca daca nu o faci tu, nimeni nu o va face in locul tau, e dreptatea ta, e dreptul tau sa o faci.
Sentimentul e coplesitor, nimic nu se poate compara cu furia oarba care pur si simplu ti-a intunecat privirea si mintea, nu mai esti tu, omul obisnuit care zambea cand era jignit si-si pleca supus privirea, ai devenit un monstru insetat de violenta, vrei sa distrugi totul in calea ta, vrei sa lovesti si sa doara, vrei sa-ti faci simtita puterea malefica ... pur si simplu vrei sa faci rau celor din jur, celor care altadata iti erau o familie, colegi, prieteni. Ei sunt cei care au hranit zi de zi monstrul din tine, cu glumele lor rautacioase, cu tracasarile inutile, cu vulgaritatea existentei lor mizerabile.
Chipul ti s-a schimbat, privirea ochilor care da culoare si stralucire fetei este alta, necunoscuta celor din jurul tau, daca te-ai vedea in oglinda nici tu nu te-ai recunoaste... simti ca s-a intamplat ceva cu tine, ceva nou, ciudat, glasul ti s-a stins, cuvintele nu-si mai au nici un rost, mainile se ridica pline de forta distrugerii, doritoare de distrugere , pieptul abia mai poate cuprinde forta care zace in trupul tau ...
Prin aburii furiei ajunge la tine un tipat de spaima, te uiti si vezi privirea si chipul speriat al copilului, lacrimile care ii tasnesc din ochi, manutele care se frang a deznadejde ...
E copilul tau ... mainile iti cad neputincioase pe langa trup, te simti nevolnic , nu ai puterea sa fii furios in fata lui, iar slabiciunea ta e speculata de cei din jur ...
Vei rabda si de data asta cum ai rabdat de atatea ori , iesi trantind usa sa poti izbucni in lacrimi de furie singur, ferit de privirile celor din casa, doar ele au mai ramas, lacrimile si suspinele si o durere sfasietoare in cosul pieptului, o durere care se cere plansa...
Furia se intoarce impotriva ta, a lasitatii tale, vrei sa-ti faci rau tie , celor din jur nu ai avut puterea sa o faci dar raul trebuie facut, iti musti mainile pana la sange dar nu e de ajuns, furia creste in mintea ta si vrea mai mult, te uiti in jur , lucid, cu lacrimile siroind pe obraji . Degeaba te-ai dat cu capul de pereti, nu e de ajuns, simti ca trebuie altceva ...
E atat de usor sa alungi furia din mintea si sufletul tau, e atat de usor sa renunti la toate ...
Daca ar fi sa iei de-a gata un singur adevar fundamental al vietii,ia-l pe acesta:Viata e un Teatru !
Cu totii suntem niste actori,chiar principali pot spune,iar enigma "viata",este regizorul.
Regizor,care de cele mai multe ori,imparte gresit ori incurca, rolul fiecarui "actor".Abuziv,acest regizor,privilegiaza actorii intre tragicomedie si tragism.Cu totii ne intrebam:"de ce"???..."de ce tocmai eu"???..."de ce tocmai mie"???Oare nu cu totii avem dreptul la tragicomedie???Oare multi dintre noi au dreptul doar la "valurile vietii",val care seamana mai mult cu un tsunami in forma "clopotul" lui Gauss?La intrebarea asta,oricat ne-am interesa,i-am intreba pe apropiati,am cauta pe net,tot nu am gasi un raspuns ferm!
Multi dintre noi,actorii,au multe pe cap,in suflet,subconstient.Cele mai importante evenimente din viata ta,sunt cele mai grele de povestit. Daca ai incerca sa povestesti despre aceste valuri,te-ai simti ridicol...pentru ca in cuvinte,s-ar micsora consistent intensitatea,rostind cuvant cu cuvant, ar deveni nesemnificativ in ochii celor care te inconjoara,ascultand.Si totusi daca prinzi curaj,sa deschizi sufletul si incerci sa povestesti despre ranile provocate de acele valuri,doar priviri sovaielnice se vor atinti asupra ta.Nu v-a intelege nimeni despe ce vorbesti,nu v-a percepe nimeni,de ce sunt atat de importante aceste valuri pentru tine,incat aproape bufnesti in plans. Lacrimi care se preling,picatura cu picatura pe obrazul tau.Sunt lacrimi mari,lacrimi pline cu durere,provocate de val.Dar cel mai dureros este faptul, ca nu te intelege nimeni,cel mai dureros este faptul,ca cei din jurul tau, rude,prieteni ,dusmani,nu inteleg cand zambesti,nu inteleg cand plangi,nu inteleg cat de fericit sau trist esti.Sunt vorbe aruncate in vant,cand cineva spune, "da,te inteleg" sau "stiu ce simti"! Cand de fapt,uneori,nici noi nu intelegem cu adevarat,gandurile,actiunile,reactiile noatre.Nimeni nu ne intelege cu adevarat, iar daca este cineva care sa o faca uneori... aceea suntem noi,insine !!!
Personal, lupt pentru viata, pentru ca nu pot sta degeaba, atata vreme cat indiferenta UCIDE si pentru ca libertatea gresit inteleasa aduce pacat si moarte. Toate lucrurile au randuiala lor in Univers. Exista o vreme pentru plans, o vreme pentru ras, o vreme pentru dansuri, o vreme pentru copilarie, o vreme pentru nasteri si o vreme pentru...
autor:andrasboy
Imnul vietii
Viata e unica - ia-o in serios!
Viata e frumoasa - admira!
Viata e fericirea - gusta!
Viata e un vis- fa-o real!
Viata e o provocare - accepta!
Viata este obligatie - dovedeste!
Viata e un joc - joaca!
Viata este o comoara - fructifica!
Viata este iubire - iubeste!
Viata e enigma - descopera!
Viata este promisiune - jura!
Viata este o tristete - invinge!
Viata este muzica - canta!
Viata este o lupta - lupta!
Viata este aventura - indrazneste!
Viata este o recompensa - merit-o!
Viata este viata - traiesti-o!
PRIETENIE
***
ZAMBET
Ma uit la el si nu pot sa nu zambesc, a ramas ceva din copilul revoltat pe viata, pe mama care l-a abandonat la o casa de copii, dar a reusit sa supravietuiasca, sa faca o facultate si acum e inginer, e mandru de statutul lui, e mandru ca a reusit sa-si depasesca conditia de copil al nimanui.
Ursitoarele nu au fost darnice cu el, ghinionul ii este o umbra permanenta si in viata personala si in cea profesionala. Daca sunt ceva probleme cu siguranta la punctul lui de lucru sunt, daca a trecut consultantul si a observat ca oamenii nu sunt echipati corespunzator, e clar ca erau oamenii lui, daca un reporter a luat un interviu si a scris de rau despre firma cu el a vorbit si i-a rastalmacit cuvintele .
Nu exista sedinta in care sa nu fie mustruluit, incearca sa explice, sa justifice dar Seful e prea furios, nu vrea sa auda explicatii,vrea sa-si verse nervii pe cineva. vrea sa se auda cum injura , ii face placere sa se auda vorbind murdar si umilind pe cei din jur .
Ma uit la el in timpul sedintei, zambeste , ii zambesc si eu, stiu ce inseamna umilinta asta, am trecut si eu prin ea si mai trec din cand in cand ... indiferent de varsta , de experienta, umilinta doare la fel de mult.
Zambetul meu il interpreteaza in felul lui, copilaresc, si cauta un punct de sprijin in lupta cu Sefu , stie ca suntem in relatii bune si ar vrea ca cineva sa-i explice ca nu e el vinovat de toate relele din santier ... .
Ma face sa rad ... dar nu ma deranjeaza sa discut cu Sefu, daca am ocazia, despre el si sa incerc sa imblanzesc spiritele .
Au trecut zilele, lunile, intre timp s-a acomodat vietii de santier, nu mai e oaia neagra cu toate ca e de pomina inca.
Si-a facut obiceiul sa ma salute zgomotos, sa vina prin birou in fiecare zi sa ma anunte ca mergem pe teren dupa probe.
La inceput laboranta cu care lucrez se pregatea de mers dar pana la urma si-a dat seama ca e doar un pretext de a schimba cateva cuvinte.
In felul lui neindemanatic imi arata ca ma simpatizeaza, m-a uimit intr-o dimineata cand am spus ca sunt in curs de racire, el a si venit cu Fervex, aspirina si nu stiu ce pastile de supt pentru gat ...
Am zambit , e placut sa vezi ca ii pasa cuiva de tine dar totusi ceva m-a intristat ... poate e o simpla simpatie, poate un simplu flirt dar e bine sa lamurim lucrurile, cred ca am dat apa la moara cu sau fara intentie ...
Zambetele mele erau materne, e mult mai tanar decat mine, intr-un fel incercam sa-l incurajez si sa-l sprijin in dorinta lui de afirmare , in nici un caz nu incercam sa-l cuceresc.
Singuratatea uneori ne indeamna la unele compromisuri, dar eu nu le accept. Iar el e la inceput de drum, e bine sa si-l inceapa cu dreptul.
O discutie nu-si avea rostul, ce puteam sa spun, ce puteam sa intreb? asa ca am apelat la minciuna ... am dat de inteles ca am o relatie, faptul ca discut cu diversi prieteni la telefon m-a ajutat, l-a facut sa inteleaga ca suntem doar colegi.
Nu vreau sa ii ocolesc privirea si vreau sa pot zambi in continuare copilului din el.
Intamplarea m-a ajutat si de data asta , am ramas doi buni colegi care isi pot zambi unul altuia in timp ce Sefu tuna si fulgera la sedinta .
autor:Tarota
PRIETENIE
MAREELE SENTIMENTELOR
Relatiile oamenilor, sau poate doar ale mele, sunt ca mareele ...
Am perioade de fluxuri si refluxuri, perioade in care simt cum creste in mine dorinta de a invada, de a fi in centrul atentiei dar si perioade in care ma inchid in mine, ma fac mica, mica, sa nu ma gaseasca nimeni, sa nu ma observe nimeni.
Precum valurile marii ma indrept zgomotos sau pe furis spre uscatul stancos sau lin al tarmului iar apoi ma retrag obosita, dezamagita de inutilitatea dorintei mele de a cuceri un teritoriu ...
Un simplu username, din lumea virtuala, poate fi o provocare de a cuceri o persoana, de a-i capta atentia, de a-i starni dorinta iar apoi abandonez totul, cucerit sau nu.
Ce ne indeamna sa relationam? sa incercam sa creeam relatii noi ? sub ce impuls acceptam provocarea unei vorbe sau unei priviri ? si apoi cu sau fara explicatii sa renuntam la ... relatie?
Sunt momente cand vrei sa te izolezi, vrei sa te retragi in nemarginirea marii tale si sa lasi uscatul in urma ta, sa-l lasi fara regrete, fara resentimente stiind ca el va ramane acolo, asteptand fluxul altor relatii, poate ale tale, poate ale altcuiva ...
Putine sunt teritoriile cucerite definitiv de apa, putine sunt apele care nu-si mai gasesc drumul spre mare , ramanand izolate in ochiul unui lac, uscandu-se de dorul marii .
Natura isi are legile ei . Oamenii si vietuitoarele marii au descoperit ciclicitatea mareelor, cauzele fluxurilor si refluxurilor, dar cine a descoperit ciclicitatea mareelor noastre emotionale? cine se foloseste de fluxurile si refluxurile sentimentelor noastre?
Acum sunt intr-un reflux continuu si totusi ... in retragerea mea ma lovesc de cate o stanca si atunci visez ca e tarmul meu, visez ca-l cuceresc cu apele mele inspumate, dar ... e doar o stanca si apele se scurg de pe ea continuandu-si retragerea , usurate pentru ca e mult mai usor sa te retragi decat sa cuceresti ...
In fiecare din noi se duce o lupta intre fluxul si refluxul sentimentelor, la mine batalia e castigata de reflux, din cand in cand, in imaginatie, fluxul din mine castiga batalia si-mi traiesc victoria imaginara ca si cum ar fi reala ... bucuria e la fel de intensa si-mi taie pofta de a o trai si in realitate ...